MAE: Acord pentru sediul din Bucureşti al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii

Elena Deacu
Companii / 22 iulie 2015

Secretar de stat pentru afaceri europene George Ciamba, MAE, a semnat astăzi, Acordul de sediu între România şi Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), stabilit la Bucureşti, convenţie de creare a organizaţiei prin care este recunoscut rolul României în combaterea crimei organizate.

Acordul de sediu între România şi Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) are drept obiectiv principal reglementarea statutului juridic al sediului SELEC, respectiv aplicarea prevederilor relevante ale Convenţiei privind Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii şi ale dispoziţiilor Protocolului privind privilegiile şi imunităţile SELEC, astfel încât această organizaţie regională să îşi poată îndeplini în mod eficient mandatul său.

Potrivit secretarului de stat George Ciamba, "Centrul SELEC, continuatorul Centrului Regional SECI, creat la iniţiativa părţii române, şi-a dovedit de deplin valoarea şi funcţionalitatea operativă prin contribuţia directă la anihilarea unor reţele de crimă organizată (...)." De asemenea, demnitarul român a adăugat: "prin semnarea Acordului de sediu între România şi Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), marcăm o nouă etapă în consolidarea acestei organizaţii regionale, reflectând, în acelaşi timp, angajamentul autorităţilor române pentru consolidarea rolului lor în combaterea crimei organizate."

Activitatea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), succesorul Centrului SECI, a adus contribuţii importante în ceea ce priveşte lupta împotriva fenomenului criminalităţii transfrontaliere (traficul ilegal de droguri, traficul ilegal de fiinţe umane, contrabanda cu ţigări şi produse contrafăcute, migraţia ilegală, traficul ilegal de mijloace de transport, criminalitatea cibernetică şi terorismul), fiind înregistrate rezultate semnificative în combaterea acestor infracţiuni. De altfel, acesta este singurul instrument regional care contribuie direct la sprijinirea eforturilor instituţiilor de aplicare a legii din sud-estul Europei.

După intrarea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană, sunt 5 state membre ale UE participante la Centrul SECI; s-a pus problema unei relaţii mai instituţionalizate între Centru şi EUROPOL. De altfel SUA, care au sprijinit financiar Centrul, au insistat ca ţările europene să se implice financiar în susţinerea activităţii Centrului şi ca, în perspectivă, acesta să se integreze în structurile Uniunii Europene. Ca urmare, la summitul SEECP din 2005 a fost adoptată o decizie politică de de modificare a Acordului din 1999, prin transformarea lui într-o instituţie internaţională de aplicare a legii, în conformitate cu standardele europene şi internaţionale. În 2006 a fost creat un grup de lucru pentru negocierea proiectului de Convenţie pentru stabilirea Centrului Sud-Est european de Aplicare a Legii (Convenţia SELEC). Textul acestei Convenţii a fost adoptat în septembrie 2009 la reuniunea de la Salonic a Comitetului Comun de Cooperare şi apoi semnată la reuniunea Comitetului de la Bucureşti din decembrie 2009.

În cursul anului 2011 au avut loc mai multe reuniuni pregătitoare şi a fost adoptată o strategie de tranziţie a Centrului SECI la Centrul SELEC, care are un spectru mai larg de activităţi, inclusiv în domeniul cooperării în combaterea terorismului.

Urmare a încheierii procedurilor de ratificare în majoritatea ţărilor participante, Convenţia SELEC a intrat în vigoare la 7 octombrie 2011. Prima reuniune, cu caracter organizatoric, a avut loc la Bucureşti, la 25 - 26 octombrie 2011. Cu acest prilej urmează au fost adoptate mai multe documente, între care mandatele conducerii Centrului, regulile de alegere ale acestora, modul de primire a noilor membri, observatori sau parteneri, organigrama funcţională etc.

COMPONENŢĂ

State membre: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Republica Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Turcia şi Ungaria.

Italia are statut de partener operaţional.

State cu statut de observator: Austria, Belgia, Georgia, Germania, Israel, Japonia, Olanda, Marea Britanie, Spania, SUA şi Ucraina şi organizaţii internaţionale: European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine-EUBAM), United Nations Office on Drugs and Crime - UNODC şi Organizaţia Mondială a Vămilor - WCO.

ORGANISME PRINCIPALE/MOD DE LUCRU

Organismul executiv principal al SELEC este Consiliul care reuneşte reprezentanţi ai statelor membre din cadrul administraţiilor vamale şi poliţiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. da, asta e un succes al MAE si MAI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb