MAE: Problematica drepturilor omului, abordată la Viena de secretarul de stat Daniel Ioniţă

Elena Deacu
Politică / 26 martie 2015

Aflat în cea de-a doua zi a vizitei la Viena, secretarul de stat Daniel Ioniţă a avut, astăzi, întâlniri pe problematica drepturilor omului cu echipa Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA) condusă de directorul interimar al FRA, Constantinos Manolopoulos, şi cu directorul Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), Michael Georg Link.

În cadrul întâlnirii cu echipa FRA şi Constantinos Manolopoulos, a avut loc un schimb de opinii asupra rolului şi importanţei activităţii Agenţiei, cu accent pe contextul actual, când se conturează necesitatea unei mai bune conştientizări a drepturilor fundamentale. De asemenea, cele două părţi au abordat o serie de teme de interes comun precum: exploatarea forţei de muncă, cooperarea pentru incluziunea socială a Romilor şi discursul motivat de ură.

În acest cadru, partea română a evidenţiat bunele practici înregistrate în ţara noastră şi a prezentat detalii referitoare la măsurile luate de România în domeniile prioritare ale FRA. Punctual, secretarul de stat Daniel Ioniţă a evidenţiat eforturile Guvernului României în ceea ce priveşte incluziunea socială a romilor, prezentând inclusiv principalele prevederi ale recent adoptatei Strategii în domeniu.

În context, oficialul român a exprimat ataşamentul României pentru respectarea drepturilor fundamentale, opinând că este esenţial să dezvoltăm un mediu social care conştientizează importanţa drepturilor omului.

Directorul interimar al Agenţiei a prezentat priorităţile de pe agenda FRA în perioada următoare şi a subliniat potenţialul şi expertiza de care dispune Agenţia.

Discuţiile au evidenţiat necesitatea continuării colaborării cu FRA, pentru o mai bună promovare a drepturilor fundamentale, dar şi pentru o mai bună cunoaştere a realităţilor din Uniunea Europeană.

Cu ocazia întâlnirii cu Michael Georg Link, secretarul de stat Daniel Ioniţă a exprimat importanţa respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în contextul unei abordări comprehensive a noţiunii de securitate în regiunea OSCE. De asemenea, a reiterat sprijinul constant al României pentru îndeplinirea mandatului ODIHR şi a subliniat necesitatea ca instituţia să continue să acţioneze în deplină independenţă şi imparţialitate în relaţie cu toate statele participante OSCE.

Referindu-se la situaţia din Ucraina, oficialul român a apreciat implicarea activă a ODIHR, atât prin Raportul Misiunii de Evaluare a Drepturilor Omului, cât şi prin cele două misiuni de monitorizare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, care s-au desfăşurat în cursul anului 2014. În acelaşi timp, a salutat disponibilitatea ODIHR de a observa alegerile locale din regiunile Doneţk şi Lugansk, de o manieră imparţială.

De asemenea, cei doi oficiali au exprimat puncte de vedere convergente referitor la preocupările actuale în domeniul incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile, cu accent pe continuarea colaborării cu Punctul de Contact pentru Roma şi Sinti din cadrul ODIHR.

Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a fost înfiinţată la 15 februarie 2007, prin restructurarea Centrului European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei. Atribuţiile Agenţiei constau în: colectarea de date şi informaţii, cercetare şi analiză; formularea de recomandări adresate instituţiilor UE şi statelor membre; cooperarea cu societatea civilă şi ameliorarea nivelului de conştientizare a chestiunilor relevante în domeniul drepturilor omului.

Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), cu sediul la Varşovia, reprezintă principala instituţie a OSCE care gestionează problematica dimensiunii umane. Înfiinţat în 1991, ca un oficiu pentru alegeri libere, mandatul instituţiei a fost extins treptat cu sarcini privind problematica democratizării şi drepturilor omului. ODIHR are un rol deosebit în monitorizarea alegerilor şi dezvoltarea instituţiilor electorale naţionale, acordând asistenţă tehnică pentru dezvoltarea instituţiilor juridice, promovarea acţiunii organizaţiilor neguvernamentale şi a societăţii civile, precum şi în pregătirea observatorilor pentru alegeri. Începând cu 1994, în cadrul ODIHR funcţionează Punctul de Contact pentru Roma şi Sinti.

Michael Georg Link (Germania) a preluat funcţia de director ODIHR în iulie 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb