MAI: Amenzile pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinţei, aplicate conform CSA

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 iulie 2011

MAI: Amenzile pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinţei, aplicate conform CSA

Amenzile pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinţei vor fi aplicate în conformitate cu normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), arată Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI),.

"În ceea ce priveşte termenul până la care pot fi încheiate poliţele PAD fără a exista riscul unei sancţiuni, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) - singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuţii de autorizare, supraveghere prudenţială şi control al activităţii de asigurare sau intermediere în asigurări în România - a asigurat difuzarea de informaţii în acest sens", precizează MAI, citat de Mediafax.

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, spunea, în 15 iulie, că primarii vor putea amenda persoanele care nu au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei începând cu 5 august 2011.

Legea stabileşte că obligativitatea încheierii poliţelor de asigurare împotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecări de teren şi indundaţii) devine efectivă la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare a actului normativ, iar în primul an proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului.

Ministerul Administraţiei şi Internelor anunţa că obligativitatea încheierii poliţei are ca termen limită 15 iulie 2011, interpretând că primul an de aplicare deja a expirat. Prevederile legislative pot fi interpretate însă şi ca permiţând aplicarea de sanc-ţiuni doar după august 2012, întrucât populaţia devine obligată să încheie poliţe abia după adoptarea normelor, publicate în Monitorul Oficial la 6 mai 2011.

Potrivit Angelei Toncescu, CSA va înfiinţa o bază de date comună atât pentru asigurările obligatorii, cât şi pentru cele facultative, care va fi pusă la dispoziţia autorităţilor locale.

"În acest mod, primarii vor şti exact cine are încheiată o asigurare de locuinţă şi cine nu, pentru a evita orice fel de confuzie în momentul în care vor trimite notificările pentru încheierea unei astfel de poliţe", afirma preşedintele CSA.

Din cele 8,4 milioane de locuinţe existente în România, doar 40% sunt asigurate în prezent împotriva calamităţilor naturale prin poliţe facultative sau obligatorii. Din totalul poliţelor încheiate, doar 7,4% (aproximativ 640.000 de locuinţe) reprezintă poliţe obligatorii.

Toncescu spunea ca Parlamentul lucrează la un nou proiect pentru modificarea Legii 260/2008, iar CSA va avea câteva amendamente, pe care nu le-a precizat.

CSA anunţa, la începutul lunii, că societatea care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor, PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), va încheia protocoale de colaborare cu primăriile şi alte autorităţi pentru vânzarea acestora şi estimează că cinci milioane de clădiri, reprezentând 60% din fondul locativ, nu sunt asigurate.

Prima de asigurare anuală este de10-20 de euro, în funcţie de tipul imobilului, şi acoperă daune cuprinse între 10.000 euro şi 20.000 de euro.

Companiile autorizate să vândă poliţe de asigurare obligatorie sunt cei 13 acţionari ai Pool-ului, respectiv ABC Asigurări, Astra Asigurări, ARDAF, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări şi Uniqa Asigurări.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. o noua lege data impotriva vointei populatiei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb