Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat joi rezultatele alegerilor prezidenţiale din 15 noiembrie 2020 şi a validat alegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al ţării, informează Agerpres.
"Curtea Constituţională a hotărât confirmarea alegerilor din 15 noiembrie 2020 şi validarea alegerii Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Prezenta hotărâre este definitivă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac şi intră în vigoare la data adoptării şi este publicată în Monitorul Oficial", a anunţat Domnica Manole, preşedintele Curţii Constituţionale, citată de Moldpres.
Maia Sandu, candidata proeuropeană, a câştigat la un scor categoric alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, cu aproape 58 la sută din voturi, potrivit rezultatelor oficiale. Ea devine astfel prima femeie preşedinte din Republica Moldova şi va avea de înfruntat un parlament cu o majoritate ostilă, fidelă fostului preşedinte prorus Igor Dodon, care deja a încercat să-i reducă din prerogative.
Mandatul preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
Conform legislaţiei, candidatul a cărui alegere a fost validată urmează să depună jurământul în faţa Parlamentului şi Curţii Constituţionale cel târziu la 45 de zile după alegeri.
Preşedintele ales, Maia Sandu, a anunţat că ceremonia de învestire în funcţie va avea loc la data de 24 decembrie 2020.
Exercitarea mandatului de preşedinte al Republicii Moldova începe efectiv din ziua depunerii jurământului, potrivit Comisiei Electorale Centrale.
Cu o zi înainte de validarea mandatului de către Curtea Constituţională, Maia Sandu a renunţat la calitatea de membru al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi la funcţia de preşedinte al formaţiunii. Constituţia cere ca preşedintele să nu fie membru al vreunui partid politic.