Doi soldaţi ONU, de naţionalitate guineeană, şi un civil au fost ucişi, iar alte 14 persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu rachete împotriva unei baze a Misiunii ONU în Mali (Minusma), în Kidal (nord-est), transmite AFP, citând surse din cadrul Minusma şi oficiali locali.
"Baza noastră din Kidal a fost atacată în această dimineaţă de terorişti. Ei au folosit rachete care au ucis doi soldaţi Minusma din naţionalitate guineeană şi un civil angajat pe contract", a declarat pentru AFP un responsabil al ONU.
O altă sursă din cadrul misiunii ONU vorbeşte despre 14 răniţi în urma acestui atac.
Autorii atacului "sunt inamicii păcii", a declarat pentru AFP un consilier municipal din Kidal.
Potrivit Agerpres, nordul statului Mali a căzut în primăvara anului 2012 în mâinile grupărilor jihadiste şi rebelilor tuaregi, care au profitat de haosul ce a urmat unei lovituri de stat. Autorităţile de la Bamako au reuşit apoi să preia treptat controlul teritoriului cu ajutorul trupelor franceze şi ale altor state africane, iar anul acesta rebelii şi guvernul au ajuns la un acord de pace pe care jihadiştii au promis că-l vor sabota. Atacurile acestora din urmă s-au extins recent către centrul şi sudul ţării, în timp ce zone întinse ale ţării continuă să nu se afle sub control guvernamental.
Minusma este misiunea ONU de menţinere a păcii cea mai costisitoare în ceea ce priveşte numărul de vieţi curmate, după cea din Somalia, 1993-1995.