MANIPULAREA LA ROMÂNI Faza pe benzină şi ulei

Doamne, jalnici mai suntem! Azi nu părea o zi prea deosebită de ieri. Un brînci a fost de-ajuns. Şi-au dat unii mesaje. Ăştia de le ştie ei pe toate. Or fi dat şi nişte telefoane, e-mailuri de poştă, or fi schimbat şi nişte fotografii pe una sau alta din "reţele" şi...Atît le-a trebuit! Dădură buzna la benzinării, kilometri peste kilometri de maşini, să îşi umple rezervorul, canistrele, portbagajul, sacii şi bidoanele de plastic, pungile şi mai ştiu eu ce alte recipiente ad hoc au fost în stare să improvizeze. S-a dus unul, s-au dus doi, a fost de-ajuns....turma le-a luat urma, fără întîrziere. După ei, fîrtaţilor!!!! Vecine, se face mîine unşpe lei litru....hai acu să luăm şi noi la şapte, cît o mai fi! Hai, bă...da cheamă şi pe văru Lache şi pe cumătrul Take şi pe naşu Pandelică şi pe ţaţa Reta şi pe Sucă a lu Răsucitu şi pe sorsa şi pe fratsu şi pe vărsu dal doilea, dal treilea şi dal patrulea....pînă unde se ştie fiecare...ca neam. Bă, da ăia de stătură şi luară, să nu dispară după aia...ca măgaru-n ceaţă....să mai ia o dată coada de la cap, că pînă mîine tot n-au ce face, ori să vorbească cu careva să le ţină un loc pe undeva la mijloc, să putem să facem plinul şi la butoaiele din magazie şi la groapa din fundul curţii şi, dacă o fi şi-o fi, să umplem şi cada. Benzină să fie, că de pus, o punem noi undeva! Acu-i bătaia peştelui, la şapte lei, azi. Mîine, la unşpe lei, cine mai face faţă?! Să ia cu unşpe ăia, proştii de nu se treziră la timp, ca noi, cu un ceas mai devreme! Bă, da ulei, luarăţi? Da ce, schimbăm şi uleiu la motor? Nu din ăla ameţitule, undelemn, ulei de floare, de soia, de porumb, de ce-o fi, da să fie ulei. Şi făină, vericule, să luaţi făină care cîtă poate duce fiştecare...un sac, doi, trei, zece, nu contează. Îi ducem la ţaţa Floarea în pivniţă, unde ţinea ea cînd trăia Grosu al lui Pintilie, bărbatsu, butiile ale de 50 deca de vin. Bă, vine războiul, vine foametea acuşi acuşi....să aveţi şi voi cu ce face o pîine....acolo. O zi, o săptămînă, o lună, două, un an, doi...că nu se ştie. Nimeni nu ştie, nici cînd începe şi nici cînd se termină. Păi, vreţi să faceţi foamea? Hai... la mall cu voi....să vie fiecare cel puţin c-o roabă plină. Cu făină, cu ulei, cu conserve, cu ce-o fi, d-astea d-ale gurii. Păi vreţi să vă ia inainte ăia din Corlata şi din Prostoveşti, să rămîneţi mofluzi? Nu mai zic că mîine, poimîine, te trezeşti şi cu ăia de la oraş pe capul nostru, să ne ia şi făina şi uleiul şi somonul afumat de la gură. Hai bă, cu mic cu mare, că nu-i de joacă. Acu, dacă o fi şi-o fi, măcar să murim sătui, să fim cu burdihanul plin, că pîn la judecata de apoi e de aşteptat vere!! Bag seama că de aici vine expresia "neam de traistă"! Aşa om fi....doar atît ne duce capul....chiar ăştia suntem, ca neam....ca popor?

Întrebarea nu este deloc retorică, iar răspunsul nu este cîtuşi de puţin uşor de dat! O variantă, ca să scăpăm basma curată "poporul" şi "neamul" ar fi să luăm în braţe argumentul statistico-aritmetic. Cîţi au dat buzna la benzină, nenică? Să-i numărăm la kilometru. Una peste alta, într-un kilometru de coadă auto încap cam 222 de maşini. Cîţi kilometri de coadă au fost la benzinăriile din România, în alea 2 zile? Cîteva sute de kilometri? Asta înseamnă mai puţin de o mie, adică maxim două sute şi vreo două zeci de mii de oameni; pe principiul omul şi maşina. Păi de toţi, ăştia de avem vîrsta să votăm, cică suntem vreo 18 milioane. Ce înseamnă 222000? Puţin peste unu la sută! Păi, ce, ăştia sunt "poporul român"? Ăştia sunt "neamul românesc"?? Haida, de! Lucrurile nu s-ar schimba radical nici dacă ar fi fost două milioane, nu două sute de mii. Ce.... 10% troglodiţi, fomişti, ameţiţi şi bătuţi cu leuca în cap de Dumnezeu înseamnă "poporul român", "neamul românesc"? Nu, cu siguranţă, nu! Dar, dacă jumătate plus unu dintre ăi 18 milioane ar fi dat cu toţii buzna la benzinării şi la cumpărat ulei ori făină cu cîrca? Atunci, puteam să zicem că suntem, cu toţii, neam de traistă? Problema cu noţiunile acestea, gen "popor", "neam" este una de fond. Ca şi suveranitatea, din teoria dreptului statelor, sunt entităţi nedivizibile, neatomizabile. Interesant de remarcat este faptul că ele sunt produsul unei epoci culturale foarte diferită de cea în care trăim cei de azi şi în care au trăit chiar şi părinţii noştri, cam jumătate din viaţa lor. Odată cu divizarea, spargerea, fisionarea atomului, însă, nimic nu a mai putut fi considerat indivizibil. Dacă ar fi trebuit create în secolul XX noţiunile de suveranitate, popor şi neam, ar fi fost cu siguranţă "divizibile". Am păstrat aceste noţiuni cu caracteristici fireşti într-o lume care nu mai există, de care ne deosebim radical, fără putinţă de conciliere. De aceea, suntem tot mai neîndemînatici în a le folosi. Le neglijăm, prin urmare, tot mai mult. Iar cînd nu foloseşti ceva, ori îl foloseşti alandala, împotriva menirii şi funcţionalităţii sale, obiectul cu pricina ajunge inexorabil în grija uitării. Rămîne într-un colţ, pînă rugineşte şi nu mai e bun de nimic.

Dacă nici noţiunile acestea nu ne mai sunt de mare folos, atunci ce spune fenomenul "alergării bezmetice după benzină şi ulei", despre cine vorbeşte el şi cît ar trebui să îl luăm în seamă? Dacă este să îl luăm în serios şi eu cred că trebuie să îl luăm în serios, atunci e un semn, un simptom al unei suferinţe, al unui deficit, al unei boli care nu şi-a exprimat încă cele mai radicale dintre consecinţe, dar care roade pe dedesubt, harnic şi temeinic. O boală decelabilă, deopotrivă, la nivel social şi individual. Societatea în care trăim şi oamenii ei sunt supusi unor "presiuni şi deformări" în vecinătatea pragului critic de ruptură. Faptul că sensibilitatea la zvon este atît de mare, iar recursul la comportamente iraţionale, sub imperiul spaimei şi al acţiunii altor stimuli negativi emoţionali este atît de uşor mobilizabil, ar trebui să aprindă nişte mari becuri roşii pe tabloul de comandă al celor care au primit prin mandat politic şi electoral, prin mandat instituţional derivat, responsabilitatea gestionării treburilor publice în România. Nu am nici cea mai mică îndoială că România, societatea şi oamenii ei, în componentele cele mai semnificative, de la guvernare, la reacţiile de masă, sunt supuse unor factori de agresiune în cadrul unor teste mai complexe menite să scoată la iveală punctele slabe, sau de rezistenţă minimă, să evalueze şi să stabilească condiţiile de destabilizare şi/sau control asupra populaţiei şi a celor aflaţi, atît de vremelnic şi nevolnic, la conducerea instituţiilor bezmeticei noastre democraţii. Testul de rezistenţă la excesele de autoritarism l-am picat deja cu brio în cadrul "Experimentului Covid". Societatea României a dat toate semnele pe care le-ar fi dorit cineva că este capabilă şi dornică să se "adapteze" fără nici o rezistenţă semnificativă, alta decît cea simbolică, chiar şi la derapajele masive de autoritarism, pentru un sistem care, constituţional, este definit drept democraţie organizată sub guvernarea legii şi domnia libertăţii. Suntem departe de a ne fi vindecat de bolile mortale ale autoritarismului paternalist moştenit din "epoca de aur". Acum, pare că urmează testele de rezilienţă. La factori disturbatori locali, zonali şi globali, interni şi externi, economici, psihologici, cu siguraţă şi militari. România este şi va mai fi testată ca parte a Alianţei Nord Atlantice, atît luată de sine stătător, cît şi prin prisma reţelei de relaţii de putere de care ar trebui să aibă capacitatea de a se folosi eficient. La firul ierbii, fenomene ca cel al alergării bezmetice după benzină pot părea derizorii. La microscopul electronic, vectorii agresiunii se văd, însă, "cu ochiul liber". Manipularea socială nu a fost niciodată şi nu este nici în acest caz un joc de dragul jocului, lipsit de miză.