Marcel Ciolacu, propus premier de către PSD

S.B.
Politică / 17 noiembrie 2021

Marcel Ciolacu, propus premier de către PSD

Consiliul Naţional al PSD a votat, miercuri, varianta rotaţiei premierilor în guvernarea cu PNL şi UDMR, premierul PSD fiind Marcel Ciolacu, informează news.ro.

Deşi preşedintele PSD afirma, înainte de şedinţă, că PSD trebuie să dea primul premierul, potrivit votului de la alegerile parlamentare, în şedinţă nu s-a dat concret un vot pentru acest aspect, au precizat surse din PSD, care au explicat că se doreşte astfel flexibilizarea mandatului, însă se subînţelege că PSD va cere premierul. Decizia a fost anunţată ulterior oficial de ptim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu.

"Consiliul Politic Naţional a decis în unanimitate să îl susţină pe preşedintele PSD Marcel Ciolacu pentru poziţia de premier. De asemenea, PSD deja a decis că azi, prin votul din CPN, tot în unanimitate, să acceptăm acest sistem de rotaţie la şefia Guvernului. Sunt cele două voturi care au fost date în unanimitate şi care au constituit agenda CPN de astăzi", a declarat prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.

Întrebat de ce nu a existat şi un vot explicit pentru ca Ciolacu să fie primul care va ocupa postul depremier, Grindeanu a răspuns: "Acestea sunt lucruri de la sine înţeles. Doar nu credeţi că am dat vot azi pentru Marcel Ciolacu premier ca să fie peste un an şi jumătate. Noi nu avem nevoie de încurajări şi terapii de grup în interiorul CPN. Nu suntem Alcoolici Anonimi. A da primul premier nu e poziţia noastră, e poziţia dată de români, prin votul de la parlamentare".

Decizia luată de cei de la PSD, reuniţi în Consiliul Naţional, a fost că sunt de acord cu rotaţia premierilor în coaliţia cu cei de la PNL şi PSD, iar propunerea de premier a Partidului Social Democrat este Marcel Ciolacu.

Nu s-a supus la vot ca PSD să fie cel care dă primul premierul, însă preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, a afirmat încă de dimineaţă că, potrivit rezultatelor alegerilor parlamentare şi a ponderii PSD în Parlament, partidul este cel care trebuie să dea primul premierul, în cazul rotaţiei.

Surse din PSD au precizat că nu s-a supus la vot acest lucru pentru că se subînţelege faptul că PSD este îndreptăţit să dea premierul însă s-a dorit să se transmită şi un mesaj de flexibilizare a mandatului.

Marţi, şi PNL a decis în forul statutar că este de acord cu varianta rotaţiei premierilor, însă cu condiţia clară ca primul premier să fie de la PNL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb