MAREA BRITANIE: Autorităţile de reglementare sfătuiesc persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer

J.P.
Internaţional / 9 decembrie 2020

Autorităţile de reglementare sfătuiesc persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer

Autorităţile de reglementare din Marea Britanie au sfătuit persoanele cu antecedente "semnificative" de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 după ce două persoane au prezentat reacţii adverse marţi, a informat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), relatează Agerpres.

Powis a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard.

Marea Britanie a fost prima ţară care a autorizat acest vaccin şi a demarat marţi o campanie masivă de vaccinare, îndreptată până acum către îngrijitorii din centrele de asistenţă şi vârstnici.

"Două persoane cu reacţii alergice grave au reacţionat prost", a anunţat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS). "Amândouă se recuperează bine", a precizat el.

"Aşa cum se obişnuieşte în cazul noilor vaccinuri, MHRA a recomandat ca măsură de precauţie ca persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu primească vaccinul, după ce două astfel de persoane au răspuns negativ ieri", a precizat el, adăugând că în prezent aceste două persoane "se recuperează bine".

Cele două persoane sunt predispuse la alergii ceea ce le face să poarte tot timpul asupra lor adrenalină.

Prin urmare, Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) a emis o recomandare de a nu fi vaccinate "persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice la vaccinuri, medicamente sau alimente (cum ar fi reacţiile anafilactice sau cele pentru care se recomandă purtarea de adrenalină autoinjectabilă).

Asistentele şi medicii din Marea Britanie au început marţi administrarea vaccinului dezvoltat de compania farmaceutică germană BioNTech şi de partenerul său american Pfizer. Rezidenţii din centrele de asistenţă, precum şi îngrijitorii lor sunt primii care beneficiază de acest vaccin, ce se administrează în două doze, la interval de 21 de zile.

Aproximativ 800.000 de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech din cele 40 de milioane comandate de guvern vor fi administrate iniţial.

În pofida vitezei de lansare pe piaţă a acestui vaccin, "nu am redus" din siguranţă, a asigurat marţi şeful Pfizer, Albert Bourla, de la Geneva, în cadrul unei mese rotunde desfăşurate online.

Acest vaccin se bazează pe codul genetic al virusului SARS-CoV-2 pentru a "antrena" sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi împotriva lui.

Vaccinul Pfizer-BioNTec implică însă restricţii şi măsuri severe de transport şi stocare. Spre deosebire de omologii săi de la compania americană Moderna şi Oxford / AstraZeneca, acest vaccin este însoţit de specificaţii stricte în ceea ce priveşte depozitarea şi transportul.

Conform AFP, comitetul pentru vaccinuri al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) se întruneşte joi pentru a analiza cererea BioNTech / Pfizer de aprobare a vaccinului său anti-coronavirus.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Se pare ca vaccinul nu este asa de bun cum il lauda firmele farmaceutice. Eu zic sa mai asteptam si alte reactii la vaccinuri si sa nu ne aruncam cu capul inainte....La anul la sfarsitul verii vom stii efectele adverse grave..

    eu cred ca vaccinurile actuale , sint facute din apa de ploaie sau apa de izvor , depinde de firma . la asa boala asa vaccin . pana prinde lumea incredere, si apoi alea adevarate , la care viseaza bill gates . pana atunci cateva zeci de miliarde , plus altele sint bune .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb