Marea Britanie şi Italia susţin necesitatea unei reforme profunde a UE

Adina Lateş
Internaţional / 15 decembrie 2015

Actualizare 11:50

Marea Britanie şi Italia au anunţat marţi că au căzut de acord asupra necesităţii reformării Uniunii Europene pentru a proteja drepturile cetăţenilor UE din afara zonei euro, a promova afacerile şi a combate criza migraţiei în Europa, potrivit Reuters.

Într-un articol comun publicat în cotidianul The Telegraph, ministrul de externe britanic Philip Hammond şi omologul său italian Paolo Gentiloni susţin că ţările lor sunt acord cu privire "la nevoia unei reforme profunde a UE, la simplificarea funcţionării, a procedurilor şi a regulilor".

"Putem lucra împreună asupra unui pachet de reforme ale UE care se referă la chestiuni specifice precum rolul parlamentelor naţionale, competitivitate, guvernanţă economică şi protecţie socială, pentru a face UE mai simplă, mai eficientă şi mai puţin birocratică", precizează Hammond şi Gentiloni.

În opinia lor, Uniunea Europeană are nevoie de "diferite ritmuri de integrare" care pot coexista, o cerinţă esenţială înaintată de Londra.

Premierul britanic David Cameron a promis să organizeze, până la finalul lui 2017, un referendum cu privire la oportunitatea rămânerii Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene. În perspectiva acestui referendum, Cameron încearcă să renegocieze termenii apartenenţei ţării sale la UE.

Cel mai dificil aspect din lista cererilor prezentate de Cameron este propunerea ca în primii patru ani de la ajungerea pe teritoriul britanic cetăţenii celorlalte state UE care muncesc în Marea Britanie să nu primească ajutoare sociale.

Această potenţială măsură ar încălca însă tratatele UE, potrivit liderilor mai multor ţări membre, întrucât ea ar crea discriminări între cetăţenii europeni.

--------------

Solicitările Marii Britanii pentru a rămâne în Uniunea Europeană

Schimbările cerute în renegocierile cu Uniunea Europeană de către premierul britanic David Cameron, care a promis să organizeze până la finalul lui 2017 un referendum cu privire la oportunitatea rămânerii Marii Britanii în interiorul UE, se structurează în jurul a patru mari subiecte, de la guvernanţă economică la imigraţie, informează AFP.

- Guvernanţa economică. David Cameron doreşte ca integrarea zonei euro să nu se desfăşoare în detrimentul pieţei unice şi al intereselor statelor membre care au decis să nu adopte moneda euro.

În acest scop, şeful executivului britanic cere o recunoaştere explicită a faptului că Uniunea Europeană are "mai mult de o monedă" şi că orice schimbare decisă de statele din zona euro trebuie să fie 'o opţiune şi nu o obligaţie".

- Competitivitatea. Liderul britanic vrea ca UE să se concentreze pe creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă în Europa, astfel încât aceasta să devină mai competitivă.

Pentru atingerea acestui obiectiv, el cere o simplificare a reglementărilor europene cu privire la întreprinderi şi realizarea pieţei unice, în vederea asigurării depline a liberei circulaţii a capitalului.

- Suveranitatea. În contextul în care Marea Britanie a considerat întotdeauna construcţia europeană un proiect economic unic, Cameron doreşte garanţii că ţara sa nu va fi antrenată într-o uniune politică. El mai cere ca Marea Britanie să fie exceptată de la obligaţia de a se îndrepta către "o uniune mai strânsă", prevedere inclusă în primul articol al Tratatului UE.

Liderul britanic susţine, de asemenea, o consolidare a puterilor parlamentelor naţionale, "principala sursă de legitimitate democratică reală".

În fine, David Cameron cere aplicarea reală a principiului subsidiarităţii, conform căruia Uniunea Europeană trebuie să se ocupe numai de ceea ce statele membre nu pot face mai eficient în mod separat. David Cameron vrea în special ca securitatea naţională să rămână "responsabilitatea exclusivă a statelor membre".

- Imigraţia. Considerând că presiunea exercitată de imigraţie asupra serviciilor publice britanice este prea puternică, şeful executivului de la Londra doreşte scăderea numărului cetăţenilor din alte state membre ale UE care se stabilesc în Marea Britanie.

El vrea ca migranţii europeni să nu fie eligibili pentru a beneficia de ajutoare sociale în primii patru ani de la sosirea pe teritoriul britanic, măsură care potrivit liderilor mai multor ţări membre ar încălca tratatele UE întrucât ar crea discriminări între cetăţenii europeni.

Cameron mai solicită ca libera circulaţie a persoanelor să nu se aplice ţărilor care intră în UE decât după ce economia lor ajunge la nivelul celorlalte ţări membre.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Conservatorii acetia ar trebui izolati pe insula lor, sa traiasca acolo, nestingheriti. Este greu pentru cotropitori sa accepte ca acum, altii ii pot invada pe ei. 

    1. Privilegiile britanice tin de specularea intereselor britanice in UE. In secunda in care sunt decuplati de la zona de liber schimb si de la piata financiara europeana, englezii fluiera a paguba. Ei vor sa lase un capat de care sa desire mai tarziu.

    Intre GB si Rusia, Comunitatea Europeana a ajuns la niste bariere fizice. Cerintele britanicilor sunt exact ca cele ale rusilor, niste codite de la care se vor apuca mai tarziu sa destrame. Chiar daca sunt de acord cu fiecare dintre cerintele lor, chiar daca le consider corecte si legitime, cerintele britanicilor nu trebuie acceptate, in special de Romania. Romania nu are nici un motiv sa creeze precedentul decplariiunui stat de la regulile comune, o europa cu doua viteze neffind ceva ce ne-ar avantaja. Am platit cu cimentul otelul si petrolul romanesc biletul de intrare si acum vedem ca ca britanicii vor sa schimbe sala de concert?

    1. poate ca ar trebui sa propunem si noi o lege a impozitarii firmelor offshore de pe insula si nu numai poate o impozitare direct in tara a veniturilor ceva de genul, sunt sigur ca nu vom fi singuri, germania si franta abia asteapta, sorry uk, sorry holland or luxemburg dar prin "fondurile"inregistrate la voi se cam fura...

      legislatia preturilor de transfer exista, doar nu se aplica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb