Mari afaceri, dezgropate de războiul stenogramelor  Hidra de la "Hidro"

Afacerea contractelor preferenţiale cu energie electrică care a măcinat clasa noastră politică timp de cinci ani a avut ca finalitate împingerea Alro în cercul clienţilor direcţi ai Hidroelectrica.

În rest, niciun contract direct nu a fost reziliat.

Cantităţile livrate de Hidrolectrica au rămas aceleaşi, doar preţurile fiind negociate anual cu intermediarii. Compania Alro, preluată de ruşii de la Marco International (în urma uneia dintre cele mai controversate privatizări, anchetată şi de procurori) a intrat, în 2005, direct pe primul loc în topul firmelor care au contracte directe cu Hidroelectrica.

Convorbirile interceptate de procurori pe subiectul Alro, care au apărut în presă, redeschid controversatul subiect al contractelor cu energie, dar şi al privatizării combinatului de aluminiu.

Mulţi dintre oamenii apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu - Elena Udrea, Dorin Cocoş, Theodor Stolojan sau Valeriu Stoica - care acuzau, acum cinci ani, practicile intermediarilor de pe piaţa energiei s-au intersectat, în secret, cu interesele companiei Alro.

Noi stenograme prezentate acum, în premieră, de ziarul BURSA arată că, în cazul Alro, au fost implicate şi două case de avocatură importante de la noi - Zamfirescu, Racoţi, Predoiu (unde partener este actualul ministru al Justiţiei), dar şi Stoica şi Asociaţii (a strategului PDL, Valeriu Stoica, fost ministru de Justiţie, între 1997 şi 2000).

Tranzacţiile cu energie electrică au fost şi sunt unele dintre cele mai politizate afaceri din ţara noastră, din cauza profiturilor imense pe care le generează diferenţele majore de preţ practicate între companiile statului producătoare (Hidroelectrica, Termoelectrica şi Nuclearelectrica).

• Avocaţii din cazul ALRO

Din lista de paisprezece companii care aveau contracte cu Hidroelectrica, doar câteva au fost selectate, în acest an, de către conducerea companiei de stat ca să fie prelungite. Chiar dacă - aşa cum se poate vedea din tabelul alăturat - contractele expirau abia peste trei ani, în cazul Alro şi Energy Holding ele au fost deja prelungite până în 2018.

• Privatizarea ALRO

Dosarul privatizării Alro este cercetat de mai mulţi ani de către procurori, însă Parchetul General a solicitat urmărirea penală a fostului ministru al privatizării Ovidiu Muşetescu pentru abuz în serviciu, abia în iulie 2009. La acel moment, Ovidiu Muşetescu se afla în spital suferind de o boală incurabilă, care i-a şi provocat decesul câteva luni mai târziu.

Întreaga acţiune penală a pornit însă în 2002 de la un fost angajat al uzinei, inginerul Florea Bulumac, retras din activitate la momentul privatizării. Inginerul a fost plimbat ani la rând pe la Parchet, dar a stăruit pentru că a crezut în argumentele sale. Cazul inginerului Bulumac şi al dosarului penal "Alro" au fost relatate pe larg în ziarul BURSA de-a lungul anilor.

În fapt, procurorii anchetează modul în care Alro a fost vândută la un preţ mult subevaluat.

În loc să negocieze un preţ cât mai mare pentru cea mai profitabilă companie din portofoliu, reprezentanţii APAPS, actuală AVAS, s-au făcut preş în faţa investitorului - "Marco International" (companie cu acţionariat rusesc, înregistrată în SUA). Iar paguba a fost una uriaşă - sute de milioane de dolari. Specialiştii considerau, în 2001, că pachetul statului la "Alro" valora cel puţin 250 de milioane de dolari, însă în 2002 statul a încasat doar 11 milioane de dolari pentru cedarea controlului în societate.

Ofensiva "Marco" pentru preluarea "Alro" a început în primăvara anului 2001, când responsabilii APAPS au fost surprinzător de uşor de convinşi că uzina de aluminiu trebuie preluată de un investitor privat prin majorare de capital. Argumentul şefului APAPS de la acea vreme, Ovidiu Muşetescu, a fost că "Alro" are nevoie urgentă de investiţii şi că preţul aluminiului era în scădere pe bursa de la Londra.

Investitorii de la "Marco" au schimbat strategia după ce statul a renunţat la majorarea de capital, începând să cumpere masiv acţiuni de pe piaţa de capital şi încercând să scape şi de acţionarii minoritari semnificativi, cumpărându-le acţiunile.

Ceea ce face ca, în doar două luni, "Marco International" şi "Conef" să deţină aproape 30% (luna iunie 2001) din "Alro".

Brusc este convocată o adunare generală extraordinară la "Alro" în care se propune ca anumite hotătâri ale acţionarilor, importante pentru viaţa societăţii, să fie luate doar cu votul acţionarilor reprezentând doua treimi (2/3) din capitalul social.

Pe 23 iulie 2001, hotărârea AGA aprobă ca acele decizii să fie luate însă cu o majoritate de trei pătrimi (3/4), ceea ce-i conferea automat acţionarului "Marco", de la înălţimea celor 30%, posibilitatea de a bloca prin vot anumite hotărâri ale AGA .

Acesta a fost momentul care a rupt echilibrul de forţe la Alro.

Dreptul de veto primit de "Marco" i-a alungat pe ceilalţi investitori, eliminând astfel competiţia. Consecinţa s-a văzut, apoi, un an mai târziu în preţul scăzut acceptat de stat pentru cedarea controlului asupra companiei "Alro", fără să se ţină cont de fluxurile financiare ale societăţii la momentul vânzării acţiunilor. Statul a încasat doar 11 milioane de dolari pentru 10% din companie.

La acel moment, "Alro" avea active circulante nete de 45 de milioane de dolari, adică investitorii îşi amortizau investiţiile şi obţineau şi profit doar din vânzarea stocurilor şi recuperarea creanţelor şi după ce plăteau până şi datoriile societăţii.

Guvernul de atunci nu a impus un preţ care să acopere consistent faptul că prin vânzarea pachetului de 10% nu se înstrăinau doar nişte acţiuni, ci se ceda controlul asupra societăţii.

< link >https://www.bursa.ro/mari-afaceri-dezgropate-de-razboiul-stenogramelor-99851&s=politica&articol=99851.html< link2 >Averea "off-shore"< link3 >