Italia are nevoie de o politică fiscală expansionistă la nivelul Uniunii Europene, pentru a atinge ţintele de creştere pe termen lung, după pandemia de coronavirus (COVID-19), a declarat astăzi premierul Mario Draghi, înaintea reuniunii liderilor blocului comunitar, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Obiectivul nostru îl reprezintă depăşirea ritmului scăzut de creştere a economiei italiene de dinaintea pandemiei printr-o cale sustenabilă, pe termen lung", a afirmat Draghi, în Parlamentul Italiei.
În condiţiile în care autorităţile de la Roma au ridicat majoritatea restricţiilor impuse pentru a opri răspândirea pandemiei, premierul a anunţat că va fi atent monitorizată evoluţia noilor variante, mai periculoase, notează sursa citată.
"Ele ar putea încetini redeschiderea economiei şi ar putea reduce cererea internă şi investiţiile", a avertizat Draghi.
Mario Draghi a fost preşedinte al Băncii Centrale Europene în perioada 2011 - 2019.
Conform datelor preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică (Istat), Italia, a treia economie a zonei euro, a înregistrat un declin al PIB-ului de 8,9% anul trecut, în timp ce autorităţile de la Roma se aşteptau la o scădere de 9%.
Este cel mai sever declin al PIB-ului Italiei, de la Al Doilea Război Mondial.
Pentru 2021, autorităţile de la Roma se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Italiei cu 6%, deşi ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, a avertizat că datele ar putea fi revizuite în scădere din cauza efectelor pandemiei.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit recent estimările privind creşterea economiei Italiei în 2021 la 3%, de la un avans de 5,2% previzionat în octombrie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2021, 13:14)
GDP ul va contrazice plus exiturile masive de capital nominal din tara respectiva.
Politica "expansionista" a fost folosita ca sa echilibreze fuga de capital nominal din mai multe tari europene spre alte meleaguri.
Dupa cum a cazut dolarul din 2019 am o banuiala ca a fugine euro spre dolar perioada asta (sau mai bine zis spre tari petro dollari).
Sa vedem cand se intareste dolarul in ce parte fuc capitalurile nominale de la ei (de la tarile cu dolari / petrodolari) atunci distractia distractiei caci va da soc in productivitate si in blocare speculatie financiara.
Semnat comenturi "cretine"