Intermediarii ofertei Romgaz ţin secretă lista investitorilor străini pe care şi-au propus să îi contacteze pentru subscrieri, astfel că este greu de verificat dacă listarea celui mai mare producător de gaze de la noi are vreun ecou peste hotare.
Autorităţile şi intermediarii ne lasă să înţelegem că o ofertă precum Romgaz nu s-a mai pomenit, însă întrebările ziarului BURSA adresate unor investitori instituţionali din Marea Britanie s-au lovit de nedumerirea interlocutorilor.
Este adevărat, demersul nostru a fost făcut în orb, întrucât intermediarii ne-au lăsat să căutăm acul în carul cu fân, invocând confidenţialitatea.
Chiar şi aşa, o reacţie neaşteptată am primit din partea băncii americane Morgan Stanley.
Michael M. Wang, purtător de cuvânt al Morgan Stanley, ne-a transmis: "Îmi pare rău, nu am auzit de Romgaz până acum".
Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, ne-a declarat, săptămâna trecută, că, în urma a peste zece întâlniri pe care le avusese la Londra şi New York, a constatat că toată lumea ştia despre tranzacţia Romgaz. "Cei care sunt un nume în lumea investiţiilor ştiu deja despre oferta Romgaz ", a precizat Sobolewski.
Morgan Stanley, după cum este prezentată pe Internet, este una dintre cele mai mari şi importante bănci de investiţii din lume. Oare Sobolewski a vorbit cu cineva mai tare decât Morgan Stanley?
Mai mulţi administratori de fonduri din Londra, contactaţi de noi, nu şi-au manifestat entuziasmul cu privire la oferta Romgaz, pe care brokerii au anunţat-o drept "perla coroanei de la BVB".
Reprezentanţii BCR şi Raiffeisen Capital&Investment, care fac parte din consorţiul de intermediere, ne-au transmis: "În acest moment nu putem oferi detalii despre investitorii străini potenţiali care vor fi contactaţi de consorţiu, ci doar putem preciza că roadshow-ul de prezentare a ofertei se va desfăşura în Londra, New York, Boston, Frankfurt, Vienna, Stockholm, Varşovia".
Statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro).
Oferta Romgaz a început marţi şi se va încheia pe 31 octombrie, iar micii investitori pot subscrie la preţul de 32 lei/acţiune.
Acţiunile vor fi vândute atât la Bursa de la Bucureşti, cât şi prin intermediul unor certificate de depozit (GDR-uri) pe piaţa de la Londra.
1. dar au fost si care au auzit de Romgaz ?
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 00:12)
dupa cum scrieti, s-ar parea ca nimeni nu a auzit de Romgaz :):):)
pai cei de la Morgan Stanley, daca sunt atat de puternici, nu cunosc oportunitatile de pe pietele financiare, numai daca le bate cineva la usa sa le spuna ? ei nu culeg oare informatii din presa internationala unde au aparut zeci de anunturi cu listarea Romgaz
vad ca ati gasit numai super investitori straini care nu au auzit de Romgaz, nu ati gasit nici unul care sa fi auzit ? :):):)
2. foarte bine
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 00:19)
inseamna ca vom lua noi romanii aproape toate acctiunile Romgaz si vor fi putine GDR-uri
sa speram ca aveti dreptate si marii investitori nu sunt interesati de Romgaz
dar cred ca v-au dat raspunsuri mincinoase strainii pe care i-ati contactat si vor cumpara romgaz cu doua maini
este o tactica la mijloc
2.1. Vedete in mintea noastră (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Anonim în data de 25.10.2013, 00:34)
Iar ne credem vedete in mintea noastra
3. A vorbit cu Morgan Freeman :-)
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 25.10.2013, 00:36)
alias Lucius Fox din Batman. Acum sunt si eu mai linistit. In 2011 cand FP a fost adusa pe bursa am intrebat si eu ca Prostul Satului :-) cand vor avea loc prezentarile din road show de la Zürich si Frankfurt. Raspunsul nici pana astazi nu l-am primit. Atunci la fel ca Pacala mi-am luat inima in dinti si am suit in liftul de la Trianon. Am vorbit cu un domn de acolo si l-am rugat sa-mi spuna si mie cand va avea loc evenimentul pentru ca sunt un mare fan de piscoturi, saratele si fursecuri. Dupa ce mi-am spus pasul am primit raspunsul pe email. Conferinta avusese loc cu o zi inainte! Pana si astazi mai visez la confiseriile pe care le-am scapat printre degete. Dar acum sunt din nou linistit. Eu si Stanley. Frumoasa si Bestia :-)
4. Ha Ha Ha - ce gluma buna
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 00:41)
Morgan Stanley: "Nu am auzit de Romgaz"
cum nu au auzit cei de la Morgan Stanley de Romgaz si de listare, cand in 2012 ei s-au luptat sa castige listarea
uitati stirea: americanii de la Morgan Stanley au fost şi ei interesaţi de oferta publică iniţială a Romgaz, şi au negociat formarea unui consorţiu co Raiffeisen (cele două au participat împreună şi la licitaţia pentru oferta Petrom, unde au avut cea mai bună ofertă tehnică)
Trei consorţii în cursă pentru listarea Romgaz
deci, nu au cum sa nu stie de Romgaz,
cred ca au glumit sau au mintit: Michael M. Wang, purtător de cuvânt al Morgan Stanley, ne-a transmis: "Îmi pare rău, nu am auzit de Romgaz până acum".
hahaha
4.1. Pe surse (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:17)
Pe surse se poate spune si ca Obama a auzit de Romgaz, nu?
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:54)
care este sursa informatiei? oficial, nu am vazut decat trei consortii. si Morgan Staley nu era in niciunul. Cine a confirmat negocierile?
5. inca o dovada ca au auzit de Romgaz
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 00:48)
stire din 2011
JP Morgan, Citibank, Goldman Sachs si Morgan Stanley, interesate de listarea Romgaz Medias
Morgan Stanley ramâne lânga Raiffeisen Capital&Investment, iar Goldman Sachs ar putea veni alaturi de Erste si BCR, potrivit unor surse din piata. Brokerii de la Intercapital Invest cauta sa se lipeasca si el de un consortiu, au mai precizat sursele citate.
La oferta Petrom, Goldman Sachs a mers cu UniCredit, iar JP Morgan a fost alaturi de Erste si BCR
SW
asadar, au auzit sau nu ?
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:57)
in afara, departamentul de PR chiar functioneaza, nu ca la BVB. asa ca avem o informatie pe surse si una oficial de la purtatorul de cuvant... cum procedam? :))
6. oare nu au auzit de Romgaz ?
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 00:52)
Băncile americane vor Romgaz-ul
În zilele următoare, reprezentanţi a patru bănci străine vor veni la Bucureşti pentru a se înscrie la licitaţia de a cumpăra 15% din Romgaz. Astfel, băncile americane JP Morgan, Citibank, Goldman Sachs şi Morgan Stanley trebuie să depună ofertele de cumpărare până în 29 decembrie, la ora 12:00, la sediul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).
7. Morgan Stanley nu stie oare ?
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 01:02)
Morgan Stanley, una dintre cele mai mari corporaţii financiare ale lumii, a raportat deţinerea a mai mult de 5% din acţiunile Fondului Proprietatea
oare Morgan Stanley nu stie ca Fondul Proprietatea are la Romgaz una din cele mai importante detineri ?
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:19)
Oare pe ce loc o fi investiția la FP in portofoliul MS??? Aveți idee?
8. Ca o aroganta,
(mesaj trimis de Gigi în data de 25.10.2013, 03:04)
nici Romgaz nu a auzit de Morgan Stanley.
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 04:54)
Veronico, vinzi placinte fetita, adica porcesti pe BCR si Raiffeisen pt ca nu maninca rahatul ca tine, si sa-l cred pe ala de la Morgan Stanley care nu prea stie pe ce lume e. Nu poti sa faci si tu un Google search cu Morgan Stanley si Romgaz, sa te convingi daca ala minte sau nu? Sau chiar ai ordine sa maninci rahat de oferta Romgaz?
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:21)
Tu cred ca-l crezi si pe ponta sau pe Lucian Anghel ,, nu? Sau pe Google search... Vai cât esti de manipulat... Va meritati soarta...
9.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:52)
eu zic sa-l crezi pe BCR... ca s-a descurcat bine cu Adeplast
9.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 14:19)
Draguta mea, unde am spus sa crezi BCR? Dar sa crezi o persoana care minte sau vorbeste in necunostinta de cauza, esti tu bre. Asa ca daca vrei sa vezi cum arata o marioneta, da o fuga pina in oglinda.
10. povestea stirii
(mesaj trimis de Portarul Stanley în data de 25.10.2013, 05:10)
Sunt portar la ghereta 14 de la sediul Morgan Stanley. Azi a sunat telefonul in timp ce bagam un BigMac si o voce feminina m-a intrebat: "du iu hir about Romgaz?" I-am zis s[ ma lase in pace!
11. corectati titlul !!!
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 06:25)
Doamna Veronica, aveti toate datele sa corectati titlul, ptr ca este unul fals si ne cam induce in eroare
Treceti Morgan a auzit de Romgaz , dupa care puneti declaratia purtatorului lor d cuvant, urmata de poezia "Catelus cu parul cret" stiti dvs "si se jura ca nu fura, dar l-am prins cu Romgaz in gura"
12. vreti sa ne adormiti ?
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 07:29)
cu articolele astea negative, oare vreti sa ne adormiti, sa nu mai subscriem la Romgaz ? nu le prea inteleg sensul, mai ales atunci cand ele sunt contrazise de evidenta
nu stiu ce sa mai cred, nu inteleg unde vreti sa ajungeti cu aceste intepaturi la adresa pietei de capital
12.1. Lista (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:24)
Domne, sa dea intermediarii lista cu străinii pe care i-a contact!!! Poate si niște fotografii de la astfel de evenimente
... Asa am ști cine spune adevarul
12.2. nmuai critici (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 20:18)
intr-adevar, in ziarul asta sunt numai critici, nu pre inteleg de ce se mai numeste ”Bursa” nu face decat sa critice orice operatiune de pe bursa, inteleg ca in opinia lor nu e nimic bun: nici chiar romgaz.. ce companie de nimic daca nu a auzit MS de ea!!!!
13. or fi auzit de romcab
(mesaj trimis de Romcab în data de 25.10.2013, 08:48)
OR FI AUZIT DE ROMCAB!
13.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:12)
De romcab cu siguranță....
14. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 09:39)
MS putea sa nu spuna nimic. dar a spus. so?
15. anunt Important
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 13:00)
transa mica la Romgaz subscrisa integral - vineri 25 oct 2013 ora 12.50
ptr cei de la Bursa, era mai bine daca nu le spuneati celor de la Morgan de oferta Romgaz, acum au aflat si poate vor cumpara, iar noi vom ramane cu mai putine
16. ROMGAZ LECTIE pentru Adeplast
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 13:06)
s-a stot spun ca piata de capital nu e capabila sa finanteze
uitati ca s-au stranz peste 60 milioane de euro in doar cateva zile, numai de la mici investitori la romgaz, e vorba de transa mica
aici nu intra GDR
Accum vedem de ce nu s-au strans banii la Adeplast, mai trebuiau vreo cateva milioane de euro
PRETUL face totul
La Romgaz e pret atractiv, la Adeplast a fost prea mare
nu a trantit nimeni cu intentie oferta Adeplast, pur si simplu au venit cu o evaluare prea mare
de ce la Romgaz se strang sute de milioane de euro numai din Romania ?
BVB e capabila sa atraga sume importante la viitoarele oferte, daca preturile sunt bune pentru investitori
16.1. pretul Adeplast corect, Romgaz prea jos (răspuns la opinia nr. 16)
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 25.10.2013, 13:33)
Draga Anonim,
pe taramurile mioritice s-a impamantenit a se judeca cu doua ocale. Bineinteles ca Romgaz isi merita toti bani, dar ai incercat sa faci o comparatie cu alte firme din domeniu. Iti este cunoscut ca centrala Iernut are o evaluare in apropierea elementului NULL. Mai stii ca raportul emis asupra rezervelor este un raport estimat. Te-ai uitat pe acest raport sa vezi daca intelegi ceva din acea harta. In mod haios raportul IFRS si cel de evaluare a rezervelor sunt scanate si astfel nu se poate face o cautare in comparatie cu versiunea engleza unde sunt aproape 600 de pagini care nu sunt dispersate in 3 documente precum sunt in limba romana (prospect emisiune, raport rezerve si apoi financiar IFRS). Bineinteles ca acceasta actiune este intr-adevar super si merita subscrisa. Totusi ea reprezinta mai mult decat un gischeft, este cartea de vizita a unei tari si asa cum suntem tratati la nivel de firme, sunt priviti si la nivel de indivizi, adica niste Barbari...
16.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 16)
(mesaj trimis de axxa în data de 25.10.2013, 17:07)
Daca analizezi prin prisma micilor investitori, la SNN pretul final al ofertei tb sa fie 20 de lei (daca acest lucru ar fi fost posibil, pretul maxim fiind cam 15 lei), Si la Adeplast micii investitori si-au facut "treaba" - au subscris in totalitate transa lor - doar institutionalii aia au avut alta treaba in perioada respectiva. Daca si la Romgaz institutionalii gasesc ceva treaba saptamana viitoare o sa ne spui ca si Romgaz a fost prea scumpa si d'aia nu s-a finalizat cu succes. Norocul Romgaz e ca la mijloc se afla Mr. Mark. Si Mr. Mark nu-si poate permite sa aiba "alte treburi "saptamana viitoare
17. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2013, 23:35)
bine ca a auzit de mcab, bvb si tepes daniel, no offence