Mărţişorul - patrimoniu imaterial al umanităţii

C.B.
Miscellanea / 1 martie 2020

Mărţişorul - patrimoniu imaterial al umanităţii

Mărţişorul, un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, inclus în lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO şi care, potrivit legendei, ar fi fost tors de Dochia, este un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară şi un vestitor al înnoirii. El aduce speranţa, bucuria, iubirea şi concilierea în vieţile celor care îl dăruiesc sau îl primesc.

Pe vremuri, mărţişorul consta într-un bănuţ de aur prins de un găitan de mătase împletit cu fire albe şi roşii, pe care persoana care îl primea îl purta la gât până când întâlnea primul trandafir înflorit, pe crengile căruia depunea apoi darul primit. Bănuţul însemna Soarele la trecerea dintre anotimpuri, îmbelşugarea, iar firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţa albă ca un crin şi rumenă ca o roză.

O altă variantă de mărţişor autentic presupune ca şnurul bicolor să fie decorat la capete cu câte un ciucur: unul alb, sub forma unei reprezentări antropomorfe masculine, şi unul roşu, sub forma unei siluete feminine. Unirea masculinului, prin intermediul şnurului, cu femininul reprezintă în context reconcilierea principiilor contrare la nivel teluric şi cosmic, după cum afirma cercetătoarea Sabina Ispas.

Conform studiilor etnologice, mărţişorul este strâns legat de tradiţiile Anului Nou, sărbătorit în trecut în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative şi astronomice.

Preluat de lumea urbană şi devenit modă, firul de bumbac, uneori fir de argint sau de aur, este purtat drept colier şi podoabă, ţinut la piept, primit ca suvenir şi, mai nou, drept cadou.

În prezent, mărţişorul este oferit şi virtual, pe platformele de socializare, prin imagini sau animaţii haioase.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb