Măsuri pentru asigurarea unor categorii de persoane în sistemul public de pensii

F. A.
Politică / 29 octombrie 2010

Guvernul a aprobat ieri Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru asigurarea unor categorii de persoane în sistemul public de pensii. Actul normativ va da posibilitatea persoanelor care nu au calitatea de pensionar să efectueze plata contribuţiei de asigurări sociale în baza unui contract de asigurare, pentru a putea beneficia de pensie, a anunţat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan Botiş, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"O persoană care nu a avut contract de asigurat poate încheia un asemenea contract cu Casa de Pensii şi plăteşte o sumă egală cu nivelul contribuţiilor în fiecare an, actualizat cu indicele de inflaţie. Perioada maximă pentru care poate fi plătită retroactiv această sumă este de cinci ani, dar se pot încheia contracte de asigurat şi pe perioade mai mici", a declarat ministrul Muncii.

Persoanele interesate să intre în sistemul public de pensii sau să-şi completeze stagiul de cotizare şi să beneficieze de pensie pot încheia un contract de asigurare socială până la data de 31 decembrie 2010, potrivit actului normativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb