MATTEO SALVINI: "Nu schimbăm nicio virgulă din bugetul Italiei"

F.B.
Internaţional / 26 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Vicepremierul italian Matteo Salvini a promis ieri că guvernul de la Roma nu va schimba nici măcar 'o virgulă' din proiectul de buget pentru anul viitor, deşi acesta a fost respins de Comisia Europeană, scrie Politico.eu.

'Pentru că suntem politicoşi, deschidem scrisorelele de la Bruxelles, le citim, le răspundem. Apoi ei ne scriu din nou şi le răspundem, dar nu schimbăm o virgulă în buget', a spus Salvini, citat de agenţia ANSA.

'Dacă Bruxelles-ul sau unii mari profesori doresc o Italie cu o creştere (economică) zero, ei au greşit guvernul sau ministrul' care ar fi dispuşi să o accepte, a adăugat vicepremierul italian, de asemenea ministru de interne şi lider al formaţiunii de extremă dreapta Liga.

La rândul său, premierul italian, Giuseppe Conte, a declarat postului Bloomberg TV că guvernul său nu are un Plan B, iar ministrul italian de finanţe, Giovanni Tria, a scris luni Comisiei Europene, menţionând: 'Italia îşi dă seama că a ales o cale ce nu este pe linia regulilor europene. A fost o decizie grea, dar necesară pentru a readuce PIB-ul ţării la nivelurile anterioare crizei şi pentru a ţine cont de actualele dificultăţi ale cetăţenilor italieni'.

Pentru prima dată în istoria UE, Comisia Europeană a respins marţi proiectul de buget al Italiei pentru anul viitor, invocând criteriile europene privind deficitul şi datoria publică. Conform regulilor europene, Italia are acum la dispoziţie trei săptămâni pentru a prezenta un buget conform cu exigenţele Bruxelles-ului, în caz contrar Comisia Europeană putând iniţia procedura pentru deficit excesiv ce poate să conducă în final la sancţiuni financiare care, teoretic, ar corespunde unui procent de 0,2% din PIB, respectiv circa 3,4 miliarde de euro în cazul Italiei.

În practică însă, marja de manevră a Comisiei Europene ar putea fi mai limitată, ea fiind acum în situaţia de a împăca atât fermitatea, pentru a-şi susţine credibilitatea, cât şi nevoia de a tempera tensiunile, pentru a evita un conflict deschis cu guvernul de la Roma ce s-ar resimţi pe pieţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb