MDRAP: Finanţare pentru drumuri din 20 de comune din Galaţi şi 16 microbuze şcolare repartizate în judeţ

A.C.
Companii / 21 august 2014

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a semnat astăzi, la Galaţi, 21 de contracte de finanţare pentru obiective din judeţ, derulate prin programe gestionate de MDRAP, şi a participat la predarea a 16 microbuze şcolare achiziţionate de minister, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Astfel, 20 de comune din judeţ vor beneficia de drumuri noi, pentru care au fost alocate fonduri în valoare de 13 milioane de lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, destinat îmbunătăţirii infrastructurii.

Dragnea şi primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, au semnat un contract de finanţare, în valoare de 3,78 de milioane de lei, care vizează modernizarea mai multor puncte termice, în vederea eficientizării distribuţiei energiei termice din oraş. Proiectul face parte din Programul Termoficare 2006-2015 căldură şi confort, componenta de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, derulat de MDRAP.

Tot astăzi, judeţului Galaţi i-au fost repartizate 16 microbuze destinate transportului de elevi. Microbuzele vor ajunge în comunele Bălăbăneşti, Bălăşeşti, Bereşti-Meria, Cosmeşti, Costache Negri, Fârţăneşti, Frumuşiţa, Fundeni, Jorăşti, Măstăcani, Nămoloasa, Poiana, Smârdan, Suceveni, Umbrăreşti şi Vârlezi.

"La cele mai multe dintre primăriile rurale există probleme legate de disponibilităţile financiare pentru a plăti măcar salariile funcţionarilor. Noi avem făcută o fundamentare pe care o vom prezenta Ministerului de Finanţe, probabil săptămâna viitoare, pentru a identifica exact care sunt nevoile stricte măcar pentru plata salariilor. La fel se va întâmpla acolo unde sunt probleme legate de plata pentru activităţile sociale, cele care ţin de primării, astfel încât primăriile să aibă anul acesta suficienţi bani pentru a plăti salariile şi pentru a-şi asigura funcţionarea până la sfârşitul lui 2014", a declarat ministrul Dragnea.

Potrivit acestuia, sunt semnale din mai multe zone din ţară că, din septembrie-octombrie, în unele cazuri, primarii de comune nu vor avea fonduri suficiente pentru a-şi plăti angajaţii, pentru angajarea de şoferi care să conducă microbuzele şcolare, dar şi pentru a asigura plăţile sociale.

Alte două microbuze şcolare au fost predate comunelor Cavadineşti şi Tuluceşti, în luna iulie 2014, când MDRAP a realizat prima repartizare din lotul de 600 de autovehicule achiziţionate în acest an. Pentru a onora toate cele peste 1.200 de solicitări în acest sens, ministerul a demarat recent achiziţia unui nou lot de microbuze, autocare şi autobuze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

Ziarul BURSA

25 noiembrie
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb