"Medlife" investeşte cinci milioane de euro

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 18 februarie 2009

Medlife va investi anul acesta cinci milioane de euro şi va crea aproximativ 250 de noi locuri de muncă, se arată într-un comunicat de presă transmis ieri de companie.

Prima etapă a investiţiilor se va derula în perioada martie-aprilie 2009 şi va fi facută după relocarea spaţiilor de birouri din Calea Griviţei în Piaţa Victoriei, acţiune ce a fost deja finalizată în luna ianuarie.

Potrivit comunicatului, MedLife a început investiţiile pentru extinderea maternităţii din cadrul Memorial Hospital cu 500 de metri pătraţi, aceasta urmând să atingă suprafaţa de aproximativ 4000 metri pătraţi. Extinderea constă în deschiderea unor apartamente de lux pentru naşteri, ce vor avea fiecare două camere - rezerva propriu zisă şi living şi vor fi introduse noi servicii medicale.

Cea de-a doua investiţie din prima etapă, în suprafaţă, de încă 500 metri pătraţi, constă în extinderea secţiei ambulatorii de medicină materno-fetală din cadrul Hyperclinicii Griviţa. Extinderea va fi orientată pe o zona de mare cerere în România- cupluri infertile, genetică, fertilizare în vitro şi imagistică ultraspecializată (eco­cardiografie fetală).

Cu acest plan de investiţii, Medlife estimează că va depăşi cifra de afaceri stabilită iniţial la 31, 5 milioane de euro, realizând astfel o creştere cu 40%, faţă de 2008, când s-a înregistrat o cifră de afaceri de 21,2 milioane de euro. Medlife menţionează că de la 950 salariaţi înregistraţi la finalul anului 2008 se va ajunge la aproximativ 1200 în acest an.

Medlife deţine peste 1/3 din cota de piaţă din Bucureşti şi aproximativ 6% la nivel naţional, potrivit companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb