Menirea ursitoarelor

Ca orice nou născut, anul 2008 a primit la căpătîi, de îndată ce a venit pe lume, vizita ursitoarelor. Întrucît nu este dat muritorilor să fie prin preajmă, atunci cînd ele îşi torc firul menirilor, curiozitatea şi dorinţa de a şti, ce va să fie, nu ne-a dat niciodată pace. Aşa că menirile ursitoarelor au fost mereu însoţite de previziunile oamenilor. Primele, lăsate să se împlinească, cu tot dinadinsul, celelalte să fie de cele mai multe ori infirmate şi date uitării. Cînd se întîmplă, totuşi, să se nimerească, atunci prezicerile capătă aură de magie. Şi cine nu se lasă bucuros fermecat de miracolul ei!

Ce va fi, deci, pe lume, în 2008?

Aşa cum arăta la sfîrşitul lui 2007, omenirea pare scoasă din ţîţîni; sărită de pe rulmenţi, ieşită de pe şine; luată la vale, cu frînele gata să se rupă şi fără direcţie. O lume în care este urgentă nevoie de refacerea echilibrelor: economice, sociale, politice, morale, ecologice, civilizaţionale. Din păcate, numărul celor interesaţi şi chemaţi să o repună între ulucii normalităţii este zdrobitor mai mic decît cel al profitorilor, gata mereu să tragă oarece folos din mersul ei dezlînat.

Lumea lui 2007 a fost una în care politica s-a lăsat bucuros tentată de "jucăriile" şi "jocurile" războiului. Chiar dacă nu a ajuns să pîrjolească globul, el este din ce în ce mai mult parte din realitatea societăţii globale. Zi de zi, fără osteneală, oamenii sunt îndemnaţi, ori trimişi de-a dreptul, să ucidă alţi semeni de-ai lor, în numele diferenţelor transformate de ideologii politice sau religioase în sursă definitivă a Răului, ce trebuie trecut prin focul dis­trugerii, pentru a fi eradicat. Tema distrugerii a devenit, din nou, parte integrantă a discursului dominant, politic şi mediatic, tolerată, dacă nu chiar pozitiv receptată de tot mai mulţi oameni, a căror sensibilitate la orori este din ce în ce mai tocită.

Are 2008 şanse să repună în drepturi Pacea? Din păcate, toate focarele grave de conflict ale lumii dau mai degrabă semne de creştere a potenţialului distructiv, decît de revenire la normalitate. Irakul este împins către un război al războaielor lumii; Afganistanul abia se pregăteşte pentru confruntările militare masive; Pakistanul este pradă violenţelor politice însoţite de distrugerea zilnică de vieţi omeneşti; în Orientul Mijlociu încleştarea politică îşi caută mai departe soluţii bazate pe violenţă şi perpetuarea ei; în Europa, tensiunile abia conţinute ale spaţiului fost iugoslav ameninţă noi izbucniri de violenţă; în Asia de Sud-Est violenţa militantă rămîne parte a discursului şi a relităţiilor politice, în Africa violenţa este endemică şi chiar dacă cea mai mare parte a timpului nu sparge barajul indiferenţei mediatice, continuă să roadă trupul slăbit al unui continent care, de peste două secole, nu a mai cunos­cut stabilitatea păcii. Nici în America Latină, tensiunile politice nu par să excludă eventuala utilizare a forţei. Amestecul de peronism şi socialism-ghevarist, aflat pe un curs de coliziune cu interesele strategice ale Marii puteri de la Nord, poate fi mai instabil decît dinamita.

Dezechilibrele economice ale lui 2007 au purtat un nume pe care puţine dintre limbile vii ale lumii au putut să-l traducă, fără să facă apel la parafraze largi. Realităţile economice sunt însă mult mai directe. "Sub-prime mortgage crisis" s-a tradus, aproape de la sine, în "criza globală a creditului". Una care, deşi nu a atins parametrii dezastrului, a lăsat totuşi să se vadă, fie şi numai pentru cîteva săptămîni, cum ar arăta faţa lui hidoasă. De mai bine de o generaţie, Londra nu mai văzuse imaginea mulţimilor dînd buzna să-şi retragă banii dintr-o bancă. Valurile crizei, deşi domolite de intervenţiile masive ale băncilor centrale, care domină principalele regiuni economico-financiare ale lumii, America-Europa-Asia, lasă încă loc aprehensiunilor şi prezicerilor reţinute, ca să nu zicem pesimiste. Presiunile exercitate asupra economiei reale de furtunile financiare, de macro conflictele şi tensiunile politice ale lumii, de reducerea drastică a resurselor energetice clasice, antrenînd creşterea preţurilor dincolo de limite care acum doar un deceniu nu puteau fi concepute, decît într-un scenariu de coşmar, distrugerile de mediu şi posibila degradare rapidă a condiţiilor care au îngăduit pînă acum o civilizaţie urbană excelînd în abuzuri, risipă şi distrugeri de toate felurile, sunt tot atîtea surse ale unei crize care, odată globalizată, ar putea distruge chiar premisele globalizării, aşa cum o cunoaştem azi. În cel mai rău dintre scenarii, 2008 ar putea fi poarta către o lume ostilă, în care decuplarea radicală a lumii bogate de cea a săracilor să devină condiţie de supravieţuire. Doar pentru una dintre ele, desigur!

Cum arată varianta optimis­tă? În cel mai bun caz, inerţial! Lumea lui 2008 ar putea fi lumea lui 2007, cu ceva minusuri şi eroziuni suplimentare!

Chiar toate ursitoarele să fi prins o zi proastă? Nici una nu a menit de bine?

Cine ştie? Eu nu pot decît să îmi doresc şi să vă doresc ca menirile ursitoarelor să fi fost bune şi generoase, iar prezicerile mele să aibă soarta atîtor altele, infirmate de realitate!