MICHAEL SCHNEIDER, PPE: "Suntem îngrijotaţi să vedem acuzaţiile OLAF împotriva lui Liviu Dragnea"

Andreea Cuzub
Internaţional / 25 noiembrie 2017

Preşedintele grupului PPE al Comitetului European al Regiunilor, Michael Schneider, şi-a declarat îngrijorarea faţă de acuzaţiile OLAF la adresa liderului social-democrat Liviu Dragnea.

Schneider a afirmat astăzi, la Cluj-Napoca, în discursul rostit în cadrul Congresului Ligii Aleşilor Locali ai PNL: "PPE sprijină puternic investiţiile în UE şi susţine o utilizare eficientă a fondurilor structurale, îmbunătăţirea capacităţii administrative, mai ales a achiziţiilor publice. În plus, doresc să reafirm responsabilitatea politică pe care o avem pentru cheltuirea banilor UE, care include şi lupta împotriva corupţiei. Suntem îngrijoraţi să vedem acuzaţiile OLAF (Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă) împotriva şefului partidului de guvernământ român. În orice stat membru UE, această situaţie ar provoca imediat demisia politicianului respectiv până la clarificarea cazului în justiţie".

El a subliniat că fiecare lider politic local, regional şi naţional are datoria de a combate corupţia, deoarece contravine încrederii cetăţenilor în valorile democratice şi dezvoltării sănătoase a comunităţilor.

El a precizat că: "În acelaşi timp, sunt sigur că OLAF nu intenţionează să creeze obstacole în calea investiţiilor. Dimpotrivă, scopul său este de a asigura o utilizare responsabilă a banului public, astfel încât fiecare euro investit în regiunea şi oraşul dumneavoastră să atingă un potenţial maxim, în interesul cetăţenilor".

Acesta a vorbit despre impactul pe care legislaţia UE îl are asupra comunităţilor şi despre faptul că este important ca vocea acestora să fie auzită la Bruxelles, condiţii în care liderii regionali şi locali trebuie să aibă un punct de vedere nu doar asupra legislaţiei europene, ci şi să decidă direcţia către care va merge Europa.

Schneider a vorbit şi despre importanţa ca politica de coeziune a UE să rămână disponibilă pentru toate statele membre şi regiunile, independent de dezvoltarea lor, şi a subliniat necesitatea simplificării procedurilor de acordare a fondurilor structurale şi de investiţii.

Aceasta a adăugat că: "Trebuie să diminuăm birocraţia în interesul beneficiarilor. De exemplu, ştiu că autorităţile locale se confruntă cu dificultăţi din cauza procedurilor anevoioase. Comisia Europeană este conştientă de aceste dificultăţi şi doreşte să simplifice cât se poate de mult. Pe de altă parte, trebuie verificat şi dacă această complexitate administrativă nu este provocată la nivel naţional în România. Autorităţile publice au obligaţia sa facă tot posibilul în sprijinul creşterii eficienţei şi a calităţii în implementarea proiectelor".

El le-a sugerat delegaţilor că este momentul oportun să creeze un grup de lucru în cadrul PNL, care să discute şi să identifice soluţii privind regionalizarea şi modernizarea administrativă în România. Schneider a accentuat nevoia ca în România să se înţeleagă că, dacă fondurile europene nu vor fi utilizate, după 2020 va exista riscul unor reduceri majore de fonduri alocate ţării noastre.

Oficialul european a afirmat: "Pentru ţara dvs, din finanţarea totală de 30 de miliarde euro disponibile în perioada 2014 - 2020, plăţile se ridică la aproximativ 3,5%, iar angajamentele depăşesc 20%, cu şanse de creştere în viitorul apropiat. Mi s-a explicat că aveţi un plan naţional de dezvoltare prin care este planificată infrastructură locală, dar, pe de altă parte, proiectele nu pot fi finanţate din cauza lipsei unui buget adecvat la nivel naţional. Aceste cifre scăzute necesită îmbunătăţiri serioase şi sunt convins că doriţi să accesaţi cât mai multe finanţări europene. (...) Din experienţa mea, pot spune că proceduri greoaie există şi în alte state membre, inclusiv în Germania. Dar, în ciuda acestor provocări, nu există o sursă de finanţare mai eficientă şi mai avantajoasă decât fondurile UE".

Comitetul European al Regiunilor este o instituţie creată acum 20 de ani prin Tratatul de la Maastricht şi reprezintă Adunarea politică a reprezentanţilor locali şi regionali ai UE, cu 700 de membri şi supleanţi din 28 de state ale UE. Delegaţia României în Comitetul Regiunilor este compusă din 15 membri şi este a 7-a cea mai mare delegaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb