Senatorul PSD Mihai Fifor a precizat, astăzi, că nu a semnat nicio scrisoare împotriva preşedintelui PSD Liviu Dragnea.
"Constat cu mâhnire că apetenţa unora pentru minciună nu are limită şi foamea de putere îi face să apeleze inclusiv la falsuri pentru a-şi atinge scopurile. Ca să fie clar pentru toată lumea: am mai spus şi repet... nu am semnat nicio scrisoare împotriva preşedintelui Dragnea şi nu am participat la nicio întâlnire secretă unde s-ar fi redactat acea scrisoare. Se publică azi un tabel în care se spune că apare semnătura mea... este un fals grosolan, diferenţa de semnătură se vede şi de pe Lună. Jenantă încercare, care aminteşte de altfel de practici. Cei care au ajuns atât de jos încât să încerce să-mi falsifice semnătura ar fi putut, măcar, să se străduiască mai bine", a afirmat Fifor, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Fifor i-a provocat "pe toţi cei care lansează astfel de minciuni, fără niciun respect pentru adevăr şi onoare" să spună public că a participat la vreo discuţie despre demisia preşedintelui PSD.
"Sunt un om de echipă, care crede în unitatea acestui partid şi în capacitatea sa de a asigura o guvernare bună pentru români şi nu voi ceda niciunui fel de şantaj sau atac. Am fost şi voi rămâne alături de preşedintele PSD şi de adevăraţii mei colegi şi nu voi accepta niciodată să fac jocurile subterane ale celor care vor destabilizarea partidului. Inconştienţii care se pretează la atacuri incalificabile pentru a face jocurile celor care vor să ne împiedice cu orice preţ să ducem guvernarea pe mai departe şi să asigurăm o preşedinţie de succes a Consiliului Uniunii Europene ar trebui să înţeleagă că Partidul Social Democrat este un partid unit şi puternic care nu va ceda", a precizat Mihai Fifor.
1. Lasitate
(mesaj trimis de Anonim în data de 22.11.2018, 08:10)
Cum sa ajungă un asemenea personaj ministru al apărării, este de neimaginat un las o sluga!
2. Mesaj eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 22.11.2018, 11:14)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2018, 13:16)
Asta e pe principiul "nici usturoi nu am mancat, nici gura nu imi miroase"