MIHAI PURCĂREA, MEMBRU ÎN CONSILIUL DIRECTOR AL AAF "Clienţii greşesc când compară trecutul cu viitorul"

A.I.
Bănci-Asigurări / 24 mai 2019

Mihai Purcărea

Mihai Purcărea

De cele mai multe ori, clienţii noştri compară în mod greşit trecutul cu viitorul când se uită pe site-ul băncii şi al administratorului de fond şi văd randamentul pe ultimul an al fondurilor şi îl compară cu dobânda viitoare la depozite, a precizat, astăzi, Mihai Purcărea, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF), în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Finmedia.

Oficialul AAF a declarat: "Anul trecut şi acum doi ani vedeau un randament de circa 1,5% şi se duceau la bancă, unde observau că la depozite primeau 2%. Comparau trecutul cu viitorul. Automat din fondurile cu venit fix se mutau înspre depozite bancare. Asta se întâmplă în general când sunt creşteri destul de rapide ale dobânzii, iar când ROBOR a crescut de la 0,8% la 3% s-au ajustat şi dobânzile în piaţă, dar fondurile nu au reinvestit atât de repede încât să ajusteze performanţa istorică".

Mihai Purcărea a adăugat: "Dacă acel client ar fi venit la bancă cu un an jumătate în urmă, ar fi câştigat poate 1% la depozit, în fond ar fi avut 1,5% şi ar fi fost ieşit mai bine. Dar el compară trecutul, 1,5%, cu viitorul 2% sau 2,5%, cât oferea banca".

Potrivit oficialului AAF, aceasta este una dintre explicaţiile pentru care, în ultimul an şi jumătate, a apărut o migraţie dinspre partea de fonduri de obligaţiuni şi de venit fix către depozite bancare şi titluri de stat.

Conform datelor Asociaţiei, în ultimul an, numărul investitorilor în fonduri mutuale a scăzut cu 30.000, ceea ce reprezintă adică 8,5% faţă de anul anterior.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Doar atât,....ma asteptam la ceva mai multa palavrageala grațioasă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb