Poliţia olandeză a anunţat arestarea, într-o operaţiune internaţională, a unui tânăr de 22 de ani sub suspiciunea că a pus în vânzare online aproximativ 12 miliarde de nume de utilizatori şi parole furate. Cei interesaţi de parole puteau descărca informaţia contracost de pe platforma weleakinfo.com, a specificat poliţia într-un comunicat.
Tânărul a fost arestat săptămâna trecută fiind bănuit că ar fi "jucat un rol de facilitare în ce priveşte infracţiunea informatică". La anchetă au colaborat echipe specializate în delincvenţa cibernetică din National Crime Agency (Regatul Unit), FBI (SUA) şi Bundeskriminalamt (Germania). După reţinere, poliţiştii au efectuat percheziţii la două adrese din oraşul olandez Arnhem şi au găsit "un echipament profesional" în casa suspectului, care este acuzat de "posesie şi oferire de nume de utilizatori şi parole furate". Ca parte a anchetei internaţionale, o altă persoană de 22 de ani a fost arestată în Irlanda de Nord, în timp ce adresa web utilizată pentru oferirea spre vânzare a datelor a fost eliminată de FBI. Fiind o cercetare în curs, poliţia olandeză nu a informat asupra ţărilor afectate de furtul de parole. Infractorii cibernetici obişnuiesc să schimbe serverul pentru a evita să fie urmăriţi, ceea ce face ca într-un caz precum acesta să fie nevoie de cooperarea mai multor ţări, precum şi de participarea la investigaţie a unor organizaţii internaţionale ca Europol, Eurojust sau Interpol, mai notează agenţia EFE.