Millennium Bank vrea să intre cu 50 milioane euro în "Prima Casă 4"

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2011

Millennium Bank a alocat 50 de milioane de euro pentru a patra ediţie a programului Prima Casă, potrivit unui comunicat al băncii. Suma este echivalentă cu împrumuturile totale acordate în cadrul primelor trei ediţii ale programului Prima Casă.

"Creditele vor fi disponibile pentru clienţi după ce banca va semna convenţia de garantare cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM şi va implementa noile prevederi ale programului. Dobânda va fi formată din Euribor la trei luni plus o marjă de 4%", precizează comunicatul.

Eliza Erhan, director dezvoltare produse retail al Millennium Bank, a declarat: "Millennium Bank este un jucător foarte activ în Prima Casă, am acordat credite în valoare de peste 50 de milioane de euro în ediţiile anterioare ale programului. Incluzând credite Prima Casă în oferta noastră de credite ipotecare, putem răspunde unor nevoi mai variate ale clienţilor noştri".

Banca a redus recent avansul minim pentru Creditul Ipotecar standard la 10%. Costurile împrumutului sunt de asemenea comparabile cu Prima Casă, cu o marjă începând de la 5 % peste Euribor/Robor la trei luni, în funcţie de valoarea finanţată şi de opţiunea clientului de a-şi transfera venitul la bancă. Clienţii beneficiază de asigurare de viaţă gratuită şi de zero comision de administrare. Valoarea maximă a împrumutului este de 300.000 de euro, iar creditul poate fi contractat pe 30 de ani.

Millennium Bank face parte din Millennium bcp, grup financiar privat din Portugalia, şi şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultan a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară. Banca se adresează atât populaţiei, cât şi companiilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb