Europa rămâne principala piaţă pentru Gazprom, a declarat, la finele săptămânii trecute, directorul executiv al gigantului rus, Aleksei Miller. "Piaţa europeană este pentru noi principala piaţă şi noi suntem pentru Europa principalul furnizor", a reiterat Miller, în cadrul unui forum internaţional privind investiţiile,care se desfăşoară în acest sfârşit de săptămână la Soci (sudul Rusiei), după cum relatează agenţia de presă RIA Novosti.
În acest sens, el a indicat că ponderea hidrocarburilor ruseşti în importurile Europei în 2014 va depăşi 64%, ceea ce este cu 17% mai mult decât în urmă cu patru ani, conform Agerpres.
Miller a mai afirmat: "Începând cu anul 2010, ponderea gazului rusesc în consumul Uniunii Europene a crescut la 30%. Cu patru ani în urmă, acest indice era de 23%. Dar ceea ce este şi mai remarcabil este faptul că ponderea importurilor de gaze ruseşti în Uniunea Europeană până la sfârşitul anului 2014 va depăşi 64%, în creştere cu 17% în ultimii patru ani".
Potrivit RIA Novosti, unii experţi europeni şi-au exprimat preocuparea în legătură cu posibilul viraj al Rusiei spre Asia, după ce în luna mai Gazprom şi compania chineză CNPC au semnat un contract în valoare de 400 miliarde de dolari pentru livrarea către China a 38 miliarde de metri cubi de gaze pe o perioadă de 30 de ani. Aceste livrări ar urma să fie realizate prin conducta "Puterea Siberiei' de la zăcămintele din Siberia Orientală.
• Lukoil va investi mai puţin anul viitor
Lukoil nu va reduce producţia de ţiţei din Rusia anul viitor dar va investi mai puţini bani în proiecte, a anunţat, vineri, şeful companiei energetice ruse, Vagit Alekperov, citat de Reuters. Statele Unite au impus sancţiuni împotriva principalelor companii energetice ruse, inclusiv Gazprom, Rosneft şi Lukoil, împiedicând firmele americane să sprijine activităţile lor de explorare sau producţie în zăcămintele de şisturi bituminoase sau din zona Arctică. Sancţiunile limitează de asemenea capacitatea Lukoil de a se împrumuta de pe pieţele occidentale.
"Producţia noastră în Rusia nu va scădea anul viitor", dar compania îşi va reduce programul de investiţii cu aproximativ două miliarde de dolari, comparativ cu 2014, a afirmat Vagit Alekperov. În august, producţia internă a companiei a fost de 7,355 milioane de tone, sau 1,74 milioane de barili pe zi.
Lukoil a prognozat pentru acest an investiţii de 20 miliarde de dolari, majoritatea la imensul zăcământ West Qurna-2 din Irak. De asemenea compania va începe anul viitor producţia la un zăcământ din largul Mării Caspice.
De asemenea, conducerea companiei a mai declarat că va evalua implicaţiile sancţiunilor occidentale asupra societăţii mixte pe care a înfiinţat-o cu grupul energetic francez Total SA. Recent, Total şi Lukoil au anunţat înfiinţarea unei societăţi mixte care va explora din 2015 zăcământul de şisturi bituminoase Bazhenov (Rusia), după efectuarea unor studii seismice în acest an.
Acordul prevede dezvoltarea unor zăcăminte din Siberia ale căror rezerve sunt estimate la 500 milioane de barili, a declarat şeful Lukoil, Vagit Alekperov. Până în 2020, compania franceză speră să obţină cea mai mare parte a producţiei de ţiţei şi gaze naturale din Rusia şi a anunţat că intenţionează să rămână în regiune în ciuda tensiunilor cu Ucraina. Total se alătură astfel marilor companii petroliere ExxonMobil, Statoil şi Royal Dutch Shell în dezvoltarea unor zăcăminte de şisturi bituminoase din Rusia.
Compania Total este deja prezentă în Rusia, unde deţine o participaţie de 16% în Novatek, cel mai mare producător de gaze naturale după Gazprom.