Ministerul Cercetării a anunţat lansarea în consultare publică a cinci apeluri de proiecte, în valoare totală de 524 milioane euro

T.B.
Politică / 3 august 2023

Ministerul Cercetării a anunţat lansarea în consultare publică a cinci apeluri de proiecte, în valoare totală de 524 milioane euro

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul Autorităţii pentru Digitalizarea României şi Autoritatea de Management pentru Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunţat lansarea în consultare publică a Ghidurilor Solicitanţilor pentru administraţia publică centrală, conform news.ro.

Ministerul Cercetării mai transmite, în comunicatul de presă, că prin apelurile lansate joi din Politica de Coeziune, vom pune în aplicare reforma din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă privind interoperabilitatea registrelor de bază, servicii publice electronice pentru cetăţeni, transparenţa datelor şi adoptarea tehnologiilor avansate la nivelul administraţiei publice centrale.

"Prin aceste investiţii debirocratizăm şi simplificăm relaţia cetăţeanului cu statul. Peste 3 milioane de români vor avea acces la servicii publice electronice. Cel puţin 30 de instituţii ale statului vor adopta tehnologii avansate şi vor putea comunica sigur date între ele", a declarat ministrul Cercetării Bogdan Ivan, potrivit sursei citate.

Perioada de consultare publică este de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 02.08.2023 până la data de 24.08.2023, ora 17.00.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Are asta de-a face cu cercetarea așa cum are ministerul agriculturii cu explorarea spațială.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb