MINISTERUL EDUCAŢIEI: 72,90% - rata de promovare la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ

J.P.
Miscellanea / 21 iulie 2021

72,90% - rata de promovare la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ

Rata de promovare la examenul naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar (medii mai mari sau egale cu 8) este de 72,90%, în creştere cu peste 3,5% comparativ cu anul trecut (69,17%), a anunţat, miercuri, Ministerul Educaţiei, conform Agerpres.

Rezultatele obţinute de candidaţi au fost publicate, la ora 10,00, de Ministerul Educaţiei, pe site-ul dedicat, dar şi în centrele de examen.

Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea eventualelor contestaţii, 5.782 de candidaţi cu medii între 8 şi 10.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi 8.300 de candidaţi (95,80%). Dintre aceştia, 366 de candidaţi s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă.

Lucrările a doi candidaţi au fost anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.156 de candidaţi au obţinut note situate pe segmentul 8 - 10. Dintre aceştia, 187 au fost notaţi cu 10, iar 701 au primit note între 9,50 şi 9,99.

Potrivit ministerului, 3.232 de candidaţi au avut note între 5 şi 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 543 de candidaţi.

Conform calendarului aprobat, contestaţiile se depun la centrele de examen, miercuri şi joi. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro în data de 28 iulie.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, un cadru didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, evidenţiază Ministerul Educaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb