Producţia internă de gaze a ţării noastre asigură 90% din consum, iar furnizarea pentru consumatorii protejaţi este asigurată, arată Planul de Acţiuni Preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale, publicat pe site-ul Ministerului Energiei şi citat de News.ro. Documentul precizează că stocul de gaze naturale realizat la sfârşitul ciclului de injecţie, în acest an, este de 2,24 miliarde metri cubi, menţionând: "Având în vedere faptul că (...) în România ponderea producţiei interne în total consum este de aproximativ 90%, furnizarea de gaze naturale pentru consumatorii protejaţi este asigurată, în condiţii normale de piaţă şi - în situaţii de urgenţă - prin implementarea măsurilor prevăzute în Planul de Urgenţă".
Consumatorii protejaţi sunt toţi consumatorii casnici racordaţi la o reţea de distribuţie a gazelor naturale, dar mai pot cuprinde întreprinderile mici şi mijlocii, cu condiţia ca acestea să fie racordate la o reţea de distribuţie a gazelor, şi serviciile esenţiale, atât timp cât aceştia nu depăşesc 20% din consumul de total de gaze.
În această categorie mai pot intra instalaţii de termoficare, în măsura în care furnizează energie consumatorilor casnici, cu condiţia ca aceste instalaţii să nu poată funcţiona cu alţi combustibili şi să fie conectate la o reţea de distribuţie sau de transport de gaze.
De asemenea, furnizorii de gaze naturale au obligaţia să asigure continuitatea aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor, "având în vedere faptul că aceasta reprezintă un serviciu public".
Capacitatea maximă de extracţie (la începutul ciclului de extracţie) din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale este de 29 milioane mc/zi, iar capacitatea minimă de extracţie este 11,5 milioane mc/zi.
Stocurile care trebuie constituite pentru perioada 15 noiembrie 2017 - 15 martie 2018, pentru buna desfăşurare a activităţii în această perioadă, sunt de 1,3 milioane tone lignit în centrale, 500.000 tone lignit depozitat în cariere, 332.000 tone huilă, 25.900 tone păcură şi 1.656 milioane mc volum de apă în lacuri.