Ministerul Tineretului şi Sportului va putea înfiinţa centre naţionale de tineret

Adi Iacob
Politică / 8 decembrie 2016

sursă foto: mts.ro

sursă foto: mts.ro

Spaţii speciale pentru activităţi de tineret, informare, consiliere, îndrumare şi învăţare non-formală, vor fi înfiinţate la nivel naţional, judeţean şi local, ca urmare a modificărilor aduse cadrului legislativ în domeniul tineretului. De asemenea, autorităţile publice centrale şi locale, unităţile, instituţiile şi serviciile publice subordonate acestora, cu atribuţii privind activitatea de tineret, vor avea cel puţin un angajat responsabil de tineret, care va sprijini activitatea de tineret şi va asigura cadrul adecvat de desfăşurare a acesteia, precizează un comunicat de presă al Guvernului, transmis redacţiei.

Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi Legea tineretului, lege-cadru ce reuneşte toate reglementările în domeniu şi asigură astfel coerenţă legislativă. În acest sens, a fost modificată şi completată Legea tinerilor nr. 350/2005 şi au fost abrogate unele acte normative în domeniul tineretului.

Îmbunătăţirea şi lărgirea cadrului de aplicare a legii vizează o mai bună implicare a tinerilor în societate, în toate aspectele şi domeniile de interes, sprijirea profesionalizării şi standardizării lucrului cu tinerii în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, dând astfel posibilitatea de a se dezvolta servicii de calitate pe termen lung prestate pentru tineri, la nivelul autorităţilor centrale şi locale.

Modificările vizează armonizarea prevederilor cu legislaţia în domeniul voluntariatului, corelarea cu strategia naţională în domeniul politicii de tineret 2015-2020, care prevede dezvoltarea de politici în domeniile: muncă, ocupare, antreprenoriat, sănătate.

Elaborarea, reglementarea şi coordonarea Politicii Naţionale de Tineret şi asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice în domeniul tineretului se realizează de către Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS). La nivel local, implementarea Politicii Naţionale de Tineret se realizează de către Direcţiile judeţene pentru Sport şi Tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a municipiului Bucureşti.

Potrivit noilor prevederi, se înfiinţează Consiliul interministerial pentru tineret, care va armoniza iniţiativele de politici publice în domeniului tineretului ale administraţiei publice centrale. Activitatea Consiliul interministerial va fi coordonată de către MTS.

Autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene au obligaţia de a asigura cadrul instituţional şi condiţiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea deciziilor în domeniul tineretului. Consiliile judeţene, Consiliul General al municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale municipiilor adoptă, în termen de 6 luni de la data constituirii, un plan multianual de măsuri în domeniul tineretului pentru perioada mandatului lor. Planul de măsuri trebuie să fie corelat cu politicile de tineret la nivel naţional, regional şi local şi adoptat după consultare publică.

La elaborarea politicilor proprii în domeniul tineretului, Guvernul, prin MTS şi/sau, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, va avea obligaţia de a consulta Consilii Consultative pentru Tineret.

Pentru a stimula iniţiativele antreprenoriale ale tinerilor, o altă prevedere stabileşte că incubatoarele de afaceri vor fi sprijinite de stat.

O altă noutate constă în asigurarea accesului tinerilor cu dizabilităţi la facilităţi în învăţământ. Astfel, tinerii cu dizabilităţi sau tinerii proveniţi din centre de plasament ori din familii cu posibilităţi materiale reduse beneficiază de gratuitate în ceea ce priveşte taxele de admitere şi şcolarizare. Acestea vor fi suportate din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. De asemenea, tinerii beneficiază de acces gratuit la fondul de carte şi la resursele de informare administrate de bibliotecile publice şi de alte facilităţi pentru încurajarea accesului la cultură.

Judeţele, municipiul Bucureşti şi municipiile de reşedinţă de judeţ şi sectoarele Bucureştiului alocă anual, în cadrul bugetelor proprii, fonduri destinate activităţii de tineret. Minim 25% din fondurile judeţene destinate activităţii de tineret vor fi utilizate pentru programe adresate mediului rural, pentru a încuraja dezvoltarea tinerilor în zonele defavorizate.

O altă prevedere stabileşte că organizaţiile neguvernamentale de şi pentru tineret şi grupurile informale de tineri pot beneficia de finanţare din fonduri publice pe bază de concursuri pentru proiecte de tineret.

Ziua de 12 august se instituie ca Ziua Naţională a Tineretului, prilej cu care se vor organiza activităţi sociale, culturale, artistice, sportive şi turistice, stabileşte proiectul noii legi a tineretului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb