MINISTERUL TURISMULUI: Exportul constituie unul dintre cei mai importanţi factori pentru creşterea economică

G.B
Politică / 23 februarie 2022

Exportul constituie unul dintre cei mai importanţi factori pentru creşterea economică

Exportul constituie unul dintre cei mai importanţi factori pentru creşterea economică. Pornind de la această premisă, Guvernul României a aprobat astăzi, Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, iniţiată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Producătorii români au nevoie de un cadru favorabil pentru a valorifica posibilităţile de dezvoltare, în special pe pieţele străine! Din acest motiv, este oportună continuarea Programului de Promovare a Exportului, dar mai ales modernizarea acestuia, pentru a putea asigura accesarea ajutorului nerambursabil în condiţii de transparenţă şi debirocratizare, care se rezumă de fapt la digitalizare. Astfel, în cadrul programului va fi pusă la dispoziţia mediului de afaceri o platformă online, dedicată, asupra căreia s-a convenit în dialogul public-privat. O altă noutate este că au fost eliminaţi intermediarii, care, în fond, consumau aproximativ 15% din sumele alocate. Am speranţa că toate aceste demersuri vor contribui semnificativ la relansarea economică, ajutând la maximizarea rezultatelor la export", a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului şi turismului.

Potrivit sursei citate, programul de Promovare a Exportului finanţează parţial, din fonduri de la bugetul de stat, participarea operatorilor economici români la târgurile şi expoziţiile internaţionale, cu stand sub pavilion naţional, precum şi participările individuale, cu stand de prezentare a produselor sau serviciilor, inclusiv la misiunile economice desfăşurate în străinătate ori la manifestările organizate în format virtual, pentru care sunt solicitate taxe. Totodată, pot fi decontante şi alte tipuri de cheltuieli, cum ar fi, spre exemplu, invitarea potenţialilor importatori străini la târgurile internaţionale organizate în România, realizarea unor acţiuni de publicitate şi reclamă cu caracter general, realizarea de studii de piaţă şi pe produse ori alte certificări specifice. În egală măsură, programul se adresează şi agenţiilor de turism, care vor beneficia de sprijin financiar pentru dezvoltarea exportului de servicii turistice.

Totodată, va fi realizat "Portalului de Comerţ Exterior", administrat de Departamentul de Comerţ Exterior, pentru promovarea ofertelor de export ale firmelor româneşti şi informarea operatorilor economici privind cererile de ofertă primite de Birourile de Promovare a Comerţului Exterior din cadrul ambasadelor şi consulatelor României.

După intrarea în vigoare a prezentului act normativ, în termen de 45 de zile vor fi aprobate prin ordin al ministrului antreprenoriatului şi turismului mecanismele de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat. Acestea vor cuprinde cel puţin: condiţiile de eligibilitate ale operatorilor economici, criteriile de evaluare şi punctajele aferente, criteriile de selectare a târgurilor incluse în listele anuale, modalitatea de accesare, alocaţia financiară nerambursabilă, indicatorii de monitorizare a eficienţei programelor finanţate din bugetul de stat şi normele de implementare a schemelor de ajutor de minimis.

Acţiunilor din Programul de Promovare a Exportului care au trecut de etapa de selecţie a operatorilor economici participanţi sau pentru care procedura de achiziţie publică a societăţii organizatoare este în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a ordinului ministrului antreprenoriatului şi turismului, li se aplică normele în vigoare la data finalizării etapei de selecţie a operatorilor economici participanţi, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb