MINISTRUL ENERGIEI TOMA PETCU: "Ne-am fi dorit ca Mariana Gheorghe să fie înlocuită cu un manager român"

BIANCA CIOCOTIŞAN
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 ianuarie 2018

"Ne-am fi dorit ca Mariana Gheorghe să fie înlocuită cu un manager român"

Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a numit-o, recent, pe Christina Verchere în funcţia de preşedinte al Directoratului şi director general executiv (CEO) al OMV Petrom

Surse: "Românul Gabriel Selischi, locul 2 pe lista scurtă a candidaţilor pentru conducerea OMV Petrom"

Mariana Gheorghe ar fi trebuit să fie înlocuită cu un manager român care să cunoască foarte bine activitatea Petrom şi rolul companiei în sistemul energetic naţional şi în economia noastră, a declarat, ieri, ministrul Energiei, Toma Petcu.

Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a numit-o, recent, pe Christina Verchere în funcţia de preşedinte al Directoratului şi director general executiv (CEO) al OMV Petrom, în locul Marianei Gheorghe. Comunicatul OMV Petrom precizează că numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, respectiv până pe data de 16 aprilie 2019.

Oficialul Ministerului Energiei a declarat: "Ne-am fi dorit ca doamna Mariana Gheorghe să aibă continuitate, pentru că rezultatele o recomandă de-a lungul timpului. Din ce am văzut public, însă, am înţeles că domnia sa a renunţat la funcţie din motive personale şi nu pot să comentez acest lucru. În urma deciziei, noi ne-am fi dorit cu siguranţă ca înlocuitor un director român care să cunoască foarte bine activitatea Petrom şi rolul companiei în sistemul energetic naţional şi în economia românească. Acest lucru nu a fost posibil întrucât Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Nominalizări Remuneraţie din cadrul companiei sunt proporţionale în funcţie de numărul de acţiuni".

În opinia lui Toma Petcu, statul român, prin Ministerul Energiei, are doi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie al Petrom, iar "legea nu permite să avem discuţii sau să stabilim anumite strategii": "Membrii Comitetului de nominalizare şi renumerare au făcut analiza tuturor CV-urilor şi au luat decizia pe care au considerat-o dumnealor de cuviinţă, aceea de a alege un nou manager. Bineînţeles că, în urma deciziei doamnei Mariana Gheorghe de a pleca, trebuia să fie cineva care să îi ţină locul, fără discuţie".

Există unele voci care au criticat decizia Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom şi a acţionarului majoritar, OMV, de a numi o persoană de altă naţionalitate decât română la conducerea OMV Petrom. Pe lista scurtă, pe locul doi, s-ar fi aflat Gabriel Selischi, care, din 2016, era vicepreşedinte senior responsabil pentru conducerea activităţilor Grupului OMV în zona Australia, iar pe locul 5 un alt român.

Christina Verchere şi-a început cariera în 1993, după finalizarea studiilor în Economie la Universitatea Aberdeen, Scoţia şi a lucrat peste 20 de ani într-una din cele mai mari companii de petrol şi gaze, unde a deţinut numeroase poziţii de conducere, în Marea Britanie, SUA şi Canada. Începând din 2014, a ocupat funcţia de Preşedinte regional pentru Asia Pacific, în Jakarta, Indonesia.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. In istoria Romaniei o scotianca ne-a ajutat foarte mult. Poate istoria se repeta ...

    Ne-am dori ca in Balcani si Europa Rasariteana sa fie plin de benzinarii Petrom!Agresivitate ce trebuie transpusa in externalizare!!!Romanii ar trebui sa uite de RomPetrol, LukOil sau alte benzinarii si sa devina clienti Petrom...

    1. Ce-i prostia asta?!

      O probabilă devoalare a surselor propagandei.

    De preferat sa fie o casiera, sau un sofer sau o secretara din PSD!

    1. Nu strica. Ca altfel nu poate sa justice de ce a manipulate indicelui Stoxx in 2013 , care a a avut ca consecinta dizolvarea fondului ETF in 2015

      Secretarele de la Securitate de ce nu vă mai convin? :D

    Daca alegerea si selectia o facea Comitetul de nominalizare şi REMUNERARE, poate ca se propunea un roman, pe aceasta pozitie, dar atat timp cat aceasta alegere a fost facuta de catre Comitetul de nominalizare şi RENUMERARE, a iesit ce a iesit.

    1. ce sa mai vorbim.mai ales ca petrolul este sursa strategica,o sa fiim bombardati din avioane care zboara cu petrol romanesc.

      Deocamdata nu-i chiar asa de rau!

    Avand in vedere antecedentele dlui Ministru, exista o suspiciune rezonabila ca ”manager român care să cunoască foarte bine activitatea Petrom şi rolul companiei în sistemul energetic naţional şi în economia noastră” inseamna de fapt politician ALDE, de preferat din Giurgiu, evident mare specialist in energie ca si ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb