MINISTRUL GERMAN DE EXTERNE, DESPRE AMENINŢĂRILE SUA PRIVIND HUAWEI: "Germania nu se va lăsa şantajată"

T.T.
Internaţional / 20 martie 2019

Heiko Maas (Sursa foto: Twitter)

Heiko Maas (Sursa foto: Twitter)

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat că ţara sa nu se va lăsa şantajată şi nici nu are nevoie de sfaturi, referindu-se la ameninţarea Statelor Unite că vor limita colaborarea cu serviciile secrete germane dacă Berlinul permite companiei chineze Huawei să participe la dezvoltarea reţelei 5G în Germania, relatează agenţia EFE.

Într-un interviu apărut, astăzi, în mai multe publicaţii regionale germane, Heiko Maas a subliniat că ''Germania nu este şantajabilă, niciodată, indiferent de ce sau de cine este vorba''.

''Problema dacă societatea chineză Huawei va participa la dezvoltarea reţelei 5G o dezbatem foarte intens de săptămâni în guvern'', a adăugat el, despre compania chineză care produce echipamente de telecomunicaţii.

Pentru o infrastructură cu asemenea caracteristici, care va marca multe aspecte ale vieţii cetăţenilor germani, chestiunile care privesc politicile de securitate sunt ''extrem de importante'', motiv pentru care nu trebuie încheiat un acord prost, a mai semnalat şeful diplomaţiei germane. ''Pentru aceasta nu avem nevoie de sfaturi, indiferent de la cine ar veni ele. Deciziile le luăm în mod autonom'', a punctat el.

Declaraţiile sale despre producătorul chinez de echipamente şi reţele 5G survin la o zi după ce în Germania a fost deschisă licitaţia pentru alocarea de frecvenţe pentru această tehnologie de acces la internet, oferte fiind primite de la patru operatori, respectiv Telefonica Deutschland, Deutsche Telekom, Vodafone şi Drillirsch.

Washingtonul insistă pe lângă partenerii săi să nu colaboreze cu Huawei în proiectele 5G, invocând faptul că această companie ar desfăşura operaţiuni de spionaj pentru statul chinez.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. germania nu trage la aceeasi caruta cu restul statelor nato.face mai mereu opinie separata si pentru asta ar trebui la un moment dat sa fie exclusa din tratat.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb