MINISTRUL MEDIULUI: "Amenzi mai severe pentru cei care taie sau transportă ilegal lemnul de fag"

LAURA BOICO
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 2 septembrie 2016

"Amenzi mai severe pentru cei care taie sau transportă ilegal lemnul de fag"

Guvernul a adoptat amenzi mai severe pentru cei care taie sau trans-portă ilegal lemnul de fag, dar şi pentru administratorii de pădure care nu respectă legea, a spus, ieri, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, care a precizat că modificările prevăzute în ordonanţa de urgenţă au fost solicitate şi de către Comisia Europeană.

Cristiana Palmer a mai menţionat că această ordonanţă introduce peste 100 de sancţiuni, iar la marea majoritatea a acestora cuantumul amenzilor a fost cel puţin dublat.

Conform actului normativ, cei care transportă material lemnos fără provenienţă legală vor fi amendaţi cu o sumă cuprinsă între 3.000 şi 10.000 lei, li se va confisca materialul lemnos, iar, în premieră, s-a introdus şi confiscarea mijlocului de transport.

De asemenea, personalul silvic care autorizează exploatarea maselor lemnoase în plus faţă de ceea ce este prevăzut în angajamentul silvic, vor fi obligaţi ca, pe lângă amendă, să achite o sumă egală cu produsul dintre volumul depăşit şi preţul mediu al masei lemnoase.

Ministerul Mediului analizează includerea parţială a taxei de timbru în preţul carburanţilor

Cristiana Paşca Palmer a mai precizat că toate variantele de lucru pentru noua taxă de timbru sunt încă pe masă, inclusiv trecerea unei componente a acesteia în preţul carburanţilor.

Domnia sa a spus, la începutul lunii iulie, că lucrează la o nouă variantă a taxei de timbru.

Ministrul speră că soluţia care va fi găsită să fie echitabilă pentru toată lumea şi să urmeze principiul "poluatorul plăteşte".

Ministerul Mediului se gândeşte la suplimentarea tichetelor pe programul Rabla Clasic

Ministerul Mediului a anunţat că va face o analiză, în următoarele săptămâni, în urma căreia ar putea suplimenta tichetele pentru Programul Rabla Clasic.

Cristiana Paşca Palmer a declarat: "Vom analiza, în câteva săptămâni, să vedem cum evoluează lucrurile şi, dacă este o nevoie mai mare pe Rabla Clasic, putem să suplimentăm tichetele... Cam în două trei săptămâni va fi gata analiza, pentru că trebuie să ne uităm pe toate celelalte programe.

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Istvan Jakab, a declarat, la începutul lunii iunie, că toate cele 13.000 de tichete electronice din "Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional' (Rabla Clasic - 2016), destinate persoanelor fizice, au fost rezervate de populaţie, pentru prima dată în istoria programului. În context, la jumătatea lunii iulie, ministrul Mediului a anunţat că programul "Rabla Clasic" a fost suplimentat cu 4.000 de tichete electronice, iar ritmul de achiziţionare continuă să fie extrem de rapid, respectiv 15 vouchere pe minut, conform Agerpres.

AFM a lansat "Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional'' (cunoscut sub titulatura de Programul "Rabla'') pentru persoanele fizice în data de 14 iunie 2016.

Anul acesta, Programul "Rabla" este structurat pe două componente: "Rabla Clasic" - prin care românii pot beneficia de o primă de casare pentru achiziţia unui autovehicul nou în schimbul unui autovehicul vechi şi "Rabla Plus" - program nou, prin care este stimulată achiziţia unui autovehicul nou pur electric sau nou electric hibrid, fără obligativitatea casării unui autovehicul vechi.

Pentru acest an, bugetul alocat celor două programe este de 220 milioane de lei, din care 75 milioane de lei sunt alocate extensiei "Rabla Plus", atât pentru achiziţionarea de autovehicule noi electrice şi electrice hibride, cât şi pentru finanţarea reţelei de staţii de încărcare a acestora.

În cazul "Rabla Clasic", prima de casare este de 6.500 de lei, cu posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonusuri pentru următoarele situaţii: un eco-bonus de 750 de lei care poate fi adăugat primei de casare, în cazul în care românii aleg să-şi cumpere o maşină al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv un eco-bonus în valoare de 1.500 lei pentru situaţia în care populaţia optează pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Chiar asa de excroci sunt ai nostri conducatori ca trebuie ca trebuie sa faca modificari pentru protejarea unor paduri comisia europeana?Cand vor fi protejate de despaduriri frauduloase celelate specii?

    1. ai tăiat un copac, sădești altul, că nu-ți ruginește drujba!

    Astia dau legi pentru noi, oamenii de rind care respecta legea, nu pentru ei care in mod organizat fura tot din tara asta. Asta-i abureala cetateanului. Ce, acum, nu avem legi? Baronii locali, care se ocupa de defrisari, pe cine au in spate la protectie si care-i filiera de aprobare taiere, aparare transport, asigurare intangibilitate etc.? Ce dracu ... ! Cum de un amarit ce se duce dupa vreascuri e prins si judecat de urgenta cu termen exemplar, iar astia, lasa versantii goi sa vina viitura, deci si cu atac la SIGURANTA NATIONALA (dar care nu se vede, ca nu-i de la licurici), cu pagube materiale periodice, pierderi de vieti omenesti, asigurari ce nu fac fata si se tot scumpesc, ca asa-i tariful pentru siguranta "nu se stie a cui" . Unde-i partidul si securitatea de altadata, cind nu sufla nimeni in front. Acum ne urmaresc in cele mai ascunse "gauri", telefoane, sateliti, identificatori de fizionomie si amprente, retele de socializare (sa nu spunem Doamne'feri' ceva despre cine nu trebuie) dar cind zumzaie "drujba" sau vine "tavalugul" cu bustenii incarcati, gata sa sara din remorca, nici sistemul de control al omului de rind cu telefonul mobil nu functioneaza asa cum trebuie ("Multumesc ca m-ai anuntat, sa-i dau aviz, sa-l legalizez daca tot l-ai observat pe drum sau in padure!"). Tara-i de vinzare, iar hotii o "cumpara" gratis, in numele vinzatorilor = politicienii si camarilla din teritoriu, care-si spun businessperson (ca mai sunt si pe "invers" unii si trebuie sa fim "trandy" dupa cum ne spune licuriciul). Tara-i frumoasa ...pacat ca-i locuita de cine nu trebuie!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb