MIPE: Peste 300.000 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare pentru rechizite şi îmbrăcăminte

S.B.
Politică / 6 septembrie 2022

Peste 300.000 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare pentru rechizite şi îmbrăcăminte

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă, luni seară, că peste 300.000 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare în valoare de 500 de lei pentru rechizite şi îmbrăcăminte, informează news.ro.

Sprijinul, acordat recurent începând cu anul şcolar 2021-2022, se oferă pe suport electronic (card). Pentru elevii care au primit deja cardul, încărcarea va începe în această lună.

"Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (#POAD), va acorda în acest an şcolar ajutoare pentru rechizite şi îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei preşcolarilor şi elevilor din familiile defavorizate. Numărul de beneficiari va fi de aproximativ 300.000 de copii din toate judeţele ţării, iar ajutorul de 500 de lei va fi virat pe cardurile pentru sprijin educaţional, conform prevederilor OUG nr. 133/2020", a transmis, luni seară, MIPE, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, beneficiarilor eligibili care sunt deja în posesia cardurilor din anul şcolar anterior li se vor vira ajutorul pentru haine şi rechizite în cursul acestei luni, urmând ca, în cursul lunii octombrie, să fie distribuite şi încărcate cardurile pentru noii beneficiari.

Până în acest moment, au fost identificaţi elevi eligibili în 10.115 unităţi de învăţământ din ţară.

"Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului şcolar un ajutor de 500 de lei pentru achiziţionare de rechizite şi haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creştere. După cum ştim, în România rata abandonului şcolar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susţine programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate. Împreună cu Ministerul Educaţiei, facem toate eforturile ca elevii incluşi în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de şcoală", a precizat ministrul Marcel Boloş.

Cine primeşte cei 500 de lei

Copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);

Elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).

Stimulentul educaţional se acordă, la cererea unuia dintre părinţii elevului, înregistrată până la data de 10 septembrie la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris. Este important de precizat că această cerere trebuie însoţită de adeverinţa de venit aferentă lunii iulie 2022.

Cei care au deja card trebuie, de asemenea, să depună cerere, însoţită de adeverinţa de venit. Documentul trebuie semnat de acelaşi părinte care a depus cerea la începutul programului.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile cu care emitenţii cardurilor au contracte de afiliere.

În anul şcolar precedent, bugetul alocat Schemei naţionale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizaţi prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru 245.000 elevi din familii defavorizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb