Mircea Ursache (ASF): Au loc negocieri cu mai multe fonduri de investiţii pentru salvarea Astra

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 iunie 2015

Mircea Ursache (ASF): Au loc negocieri cu mai multe fonduri de investiţii pentru salvarea Astra

Prospectul pentru a doua majorare de capital la compania Astra a fost aprobat, iar în aceste zile au loc negocieri cu mai multe fonduri de investiţii, între care unul chinez, a declarat, ieri, Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), într-o conferinţă de specialitate.

"Căutăm un investitor care să intre în capitalul social al societăţilor de asigurări cu pericol de a intra în faliment. În cazul concret al Astra, deja, am aprobat prospectul pentru a doua majorare de capital social, ceea ce va fi, dacă se va întâmpla, un semnal de salvare al companiei", a spus Ursache, citat de Agerpres.

Vicepreşedintele ASF a adăugat că sunt investitori interesaţi de Astra, iar "noi am lăsat camera de date deschisă".

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, declara la finele lunii mai că planul de redresare al companiei Astra Asigurări se află în grafic, iar în luna iulie se va şti dacă există un investitor strategic interesat de societate.

Şeful ASF consideră că preluarea Astra de către stat nu ar fi cea mai bună soluţie, dar "nici nu s-a discutat vreodată", însă nu exclude preluarea companiei de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sau de către instituţia de rezoluţie, dacă aceasta va exista. "Dacă niciuna dintre aceste variante nu funcţionează, varianta de avarie ar fi preluarea obligaţiilor de răscumpărare de către Fondul de Garantare, de la Astra", a mai spus pe 28 mai preşedintele ASF.

ASF va cunoaşte la finalul lunii iunie, după analiza bilanţului, care este necesarul de capital al Astra având în vedere şi cerinţele Solvency II, necesarul estimat până în prezent fiind de încă 800 de milioane de lei.

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii Astra în februarie 2014, numind firma de consultanţă KPMG Advisory în calitate de administrator special.

Planul de redresare al Astra întocmit de KPMG Advisory SRL în calitate de Administrator Special a fost aprobat de ASF, pe 7 aprilie 2014, şi prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudenţialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată iniţial la aproximativ un an.

Ursache, ASF: Este nevoie ca programul de listări ale companiilor de stat să continue

Programul de listări ale companiilor de stat este nevoie să continue, iar dacă proiectul legat de obligaţiuni municipale nu se opreşte putem trece în 2016 la statutul de piaţă emergentă, a declarat luni Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), într-o conferinţă de specialitate.

"Cred că, în momentul de faţă, este nevoie ca programul de listări să continue. Să se realizeze principalele subiecte convenite cu creditorii internaţionali. Aici mă refer la Portul Constanţa unde putem merge până la un procent de 30%, la Compania Aeroporturi Bucureşti, dar mai ales la schimbarea metodei de privatizare la CFR Marfă unde acolo, după cum ştiţi, s-a şters o mare sumă, iar acum se regăseşte în bilanţul contabil ca o societate curată capabilă să intre în piaţă prin schimbarea metodei de privatizare de la cea cu un investitor strategic la cea prin piaţa de capital", a spus Ursache.

De asemenea, el a precizat că dacă proiectul legat de obligaţiunile municipale continuă, România poate trece din 2016 la statutul de piaţă emergentă.

"Dacă proiectul nostru legat şi de obligaţiunile municipale va continua şi nu ne vom opri doar la cel al Bucureştiului şi apetitul acesta va fi gustat şi de alte municipalităţi, cred că pentru anul acesta am asigura ceea ce instituţiile de evaluare internaţională vor, să avem un prim pas pentru ca în 2016 să trecem la statutul de piaţă emergentă", a explicat oficialul ASF.

Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul acestei luni, că o nouă listare pe bursă a unei companii de stat va fi demarată în funcţie de finalizarea procedurilor, adăugând că în cazul Hidroelectrica s-a solicitat instanţelor o soluţie pentru scurtarea termenelor de judecată în ideea scoaterii cât mai rapide din insolvenţă pentru ca aceasta să poată ajunge la o listare bursieră.

"În funcţie de proceduri. Dacă e după noi, am vrea să le avem pe toate anul acesta, dar, după cum ştiţi, trebuie respectate nişte proceduri. Şi mă refer aici la listările primare. De aceea m-am plâns de Hidroelectrica, pentru că am putea să o listăm mâine. Avem clienţi, dar nu reuşim să finalizăm procedura judiciară care ţine de doi ani. Aeroportul Internaţional trebuie să respecte procedurile, Portul Constanţa la fel, la Romtelecom de asemenea suntem în proceduri. Dacă vorbim de societăţile deja listate, acolo trebuie să luăm decizie, eventual, doar pentru noi pachete care... Deci, nu vreau să vă dau un timeline foarte clar pentru că trebuie să respectăm proceduri care ţin întotdeauna de ceea ce înseamnă proprietatea privată a statului", a afirmat prim-ministrul întrebat dacă anul acesta va avea loc o nouă listare pe bursă a unei companii de stat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Du-te bai baiatule dupa balteanu si lasa-ne cu coruptiile tale

    1. Fondurile nu stiu ca sunt intEresate de ASTRA,DAR COMUNISTUL ursache stie,;acest utc-pcr-ist sta numai la bani multi ,are noroc in viata , PIATA DE CAPITAL a rezolvat-o cu incr ucisate pe SIF-URI,rasdaq-ul pe butuci , tare flacaul..

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb