Mişcarea sindicală - acuzată că susţine grupuri de interese

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 7 februarie 2006

Luptele din interiorul societăţii în care trăim nu se reduc doar la cele politice, aşa cum ne-am obişnuit în ultimul timp, ci cuprind şi mişcarea sindicală şi pe liderii acesteia. Miza disputelor este atragerea unui număr cît mai mare de membri şi, prin aceasta, o influenţă cît mai puternică pe acelaşi teren al luptelor politice, aşa cum se acuză reciproc liderii sindicalişti.

Alianţa Federativă a Sindicatelor Funcţionarilor Publici Sed Lex consideră că mişcarea sindicală din România se transformă într-un refugiu pentru susţinerea unor grupuri de interese şi o platformă pentru discursuri demagogice. Reprezentanţii alianţei cred că aceste transformări au micşorat încrederea românilor în instituţia sindicală.

Replica lui Marius Petcu, preşedintele CNSLR "Frăţia", vizează negarea acestor acuzaţii deoarece "Vasile Marica, preşedintele Sed Lex, este un frustrat care nu aparţine nici unei confederaţii sindicale şi şi-a făcut propria jucărie". Domnia sa consideră că "Vasile Marica nu este cel mai potrivit să facă asemenea declaraţii".

Consiliul Unional al Alianţei Sed Lex a mandatat Biroul Executiv al Alianţei să iniţieze şi să susţină reformarea mişcării sindicale prin modificarea tuturor actelor normative referitoare la sindicate, conflicte de muncă sau reprezentativitate, astfel încît instituţia sindicală din România să devină compatibilă cu mişcările sindicale din Uniunea Europeană.

Marius Petcu consideră însă că "reforma profundă a instituţiei sindicale nu poate fi făcută prin propunerile legislative de genul celei de modificare a Legii Sindicatelor, din moment ce sindicatele au ţinut cont în acţiunile lor de Constituţie şi de reglementările internaţionale". Pe de altă parte, Vasile Marica crede că "nu mai putem solicita reforme fără să ne asumăm o reformă profundă a instituţiei sindicale, care a devenit una a liderilor, de cele mai multe ori rupţi de realitate, acţionînd ca nişte pompieri chemaţi să dezamorseze conflicte, dar fără strategii pe termen scurt şi lung pe care să le respecte şi să le aplice".

Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), ne-a spus că "noi am dovedit că avem o strategie pe termen mediu şi lung, din moment ce atragem membri de sindicat de la SED LEX în propriul sindicat". Domnia sa a spus că în ultimele două săptămîni au fost incluse în SNFP cinci direcţii de finanţe din teritoriu. Acuzaţiile aduse de Vasile Marica nu se pot susţine în opinia liderului SNFP deoarece "Marica a făcut o coaliţie cu partidele de la guvernare, cît timp vicepreşedinţii aces-tei organizaţii sînt acum consilieri ai Ministrului Finanţelor sau directori în Autoritatea Naţională a Vămilor".

În spiritul nevoii de reformare a instituţiei sindicale, alianţa SED LEX va desfăşura programe de pregătire în domeniul mişcării sindicale împreună cu partenerii lor din ţările membre ale UE (Suedia, Franţa, Ungaria). Cu toate acestea, "o reformă nu este necesară în acest domeniu deoarece noi am făcut reforme cu mult înaintea partidelor politice sau a altor instituţii", ne-a mărturisit Marius Petcu, adăugînd că "aceste declaraţii războinice nu pot ascunde faptul că sindicatele sînt printre cele mai democratice instituţii".

SED LEX reuneşte 51.628 de membri de sindicat, funcţionari publici din 341 de organizaţii, patru sindicate naţionale şi patru federaţii sindicale din toate domeniile de activitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb