Misiune îndeplinită?

Să fi fost "operaţiunea Hamilton", aşa cum pare să fi fost numele de cod al acţiunii militare comune a SUA, Franţei şi Marii Britanii, o "misiune îndeplinită"? "Mission Accomplished!", aşa aprecia într-un tweet preşedintele SUA, Donald Trump, rezultatul atacului aerian conjugat americano-franco-britanic din dimineaţa zilei de 14 aprilie asupra a trei obiective din Damasc şi la Homs, în centrul Siriei. Formula, cel puţin neinspirată, a fost reluată şi de premierul britanic Theresa May, pe când preşedintele francez Emanuel Macron a vorbit de "o misiune de succes".

De ce ar fi formula neinspirată? Pentru că deja acum 15 ani, pe 1 mai 2003, un alt preşedinte american, George W. Bush, punea invazia militară din Irak sub semnul aceleiaşi expresii. Deşi George W. Bush nu a rostit în cuvântarea sa de la bordul portavionului USS Abraham Lincoln celebra formulă "Mission Accomplished", discursul a rămas cunoscut sub această denumire pentru că un banner cu această expresie a fost pus ca fundal al întregii alocuţiunii. Ori, intervenţia anglo-americană din 2003 din Irak a fost orice, numai o "misiune îndeplinită" nu! Urmările politice şi geostrategice ale acestei acţiuni militare se resimt dramatic până astăzi, iar războiul civil din Siria este una din mărturiile vii.

Dincolo de distrugerea radicală - cel puţin după informaţiile oferite de statele majore ale celor trei armate implicate - a obiectivelor militaro-industriale atacate, ce altceva au mai reuşit să producă aceste atacuri aeriene?

În primul rând, iritarea Rusiei! După ce loviturile aeriene occidentale au fost efectuate, Kremlinul a reacţionat cu vehemenţă, acuzând lipsa unei aprobări în aval a Consiliului de Securitate şi vorbind de o încălcare gravă a Cartei Naţiunilor Unite şi normelor şi principilor dreptului internaţional. Denunţând o agresiune împotriva unui "regim legitim" şi a unui "stat suveran" care s-ar afla în avangarda luptei împotriva terorismului, Rusia a jucat cartea convocării unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a propune o rezoluţie care să condamne loviturile aeriene ale celor trei aliaţi, dar nu a reuşit să o treacă, doar trei din cei 15 membri votând pentru rezoluţia propusă (Rusia, China şi Bolivia); opt au votat împotriva şi patru s-au abţinut.

Operaţiunea militară propriu-zisă pare să fi fost un succes, chiar dacă statul major al armatei ruse, reluat de mass-media (pro)rusă anunţă distrugerea a 71 din cele 103 rachete trase de forţele aliate. În conferinţa de presă de sâmbătă după amiază, de la Ministerul apărării francez, cu o ironie abia reţinută, generalul Lecointre, şeful statului major al armatei franceze, a afirmat că apărarea anti-aeriană siriană a fost ca şi inexistentă şi că după cunoştinţele sale toate rachetele şi-au atins ţintele. De ce au simţit ruşii nevoia să facă astfel de afirmaţii? Poate pentru că, dincolo de atacul în sine, acesta ar putea marca o nouă etapă în evoluţia politică şi (geo)strategică a conflictului sirian, prin care Rusia spera să-şi fi reluat locul la masa "marilor puteri"?

În vreme ce ruşii şi iranienii au reacţionat vehement, Turcia s-a situat pe o poziţie radical diferită, ceea ce ar putea indica o fisură a relaţiilor ruso-turco-iraniene. Recep Tayyip Erdogan, până acum un aliat al Rusiei şi al Iranului în zonă, a simţit nevoia să felicite SUA, Franţa şi Marea Britanie, pentru ceea ce a numit un răspuns "adecvat" faţă de "atacurile inumane" ale regimului lui al-Assad. Sigur, raţiunile Turciei ţin de interesele sale regionale, dar declaraţia lui Erdogan, făcută în faţa militanţilor partidului său, AKP, lasă să se înţeleagă că ceva nu mai este ca înainte de loviturile aeriene aliate.

O posibilă evoluţie, care se va lovi probabil de reacţia ostilă a Rusiei, este vizată de Franţa, care pare să fi preluat politic iniţiativa. În acest sens, Franţa a anunţat că, alături de americani şi britanici, va propune săptămâna aceasta o rezoluţie a ONU care să relanseze dialogul diplomatic pentru a găsi o "ieşire din impasul sirian". Doar dacă aceasta formulă politică se va realiza în fapt, şi nu doar pe hârtie, am putea, eventual, vorbi de o "misiune îndeplinită"!