Interconectarea reţelelor de gaze dintre România şi Bulgaria reprezintă un element foarte important pentru securitatea energetică a Europei, pe axa nord-sud, a declarat, ieri, ministrul bulgar de Externe, Daniel Mitov, în timp ce Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe, a pledat şi pentru coridorul România-Bulgaria-Grecia.
Daniel Mitov a precizat, citat de Mediafax: "Sud-estul Europei este foarte dependent de aprovizionarea cu gaz din Rusia şi, ca urmare a apropierii de Ucraina, această problemă este tot mai evidentă. Aceste state (din sud-estul Europei) au un potenţial imens de a-şi diversifica sursele de gaz şi crearea unei pieţe energetice europene care să asigure gaze pentru toţi cetăţenii UE este o sarcină care nu mai trebuie amânată. În acest sens, edificarea unor sisteme de interconectare între Bulgaria şi România reprezintă un element foarte important pentru arhitectura securităţii energetice a Europei, pe axa nord-sud".
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat că a discutat cu omologul bulgar "cât de important este ca interconectorul de gaz dintre România şi Bulgaria să se finalizeze cât mai rapid, dar, în egală măsură, am discutat şi despre un alt proiect care este susţinut de către cele două state şi anume coridorul vertical România-Bulgaria-Grecia".
Cei doi miniştri au evocat, în cadrul discuţiilor de la Bucureşti, "trendul ascendent" al schimburilor comerciale dintre cele două ţări (circa 3 miliarde de euro în 2014), România fiind al treilea partener economic al Bulgariei în UE.
Oficialii au abordat şi chestiunea proiectelor comune care să fie promovate în cadrul oferit de planul Juncker, precum şi revitalizarea sinergiei Mării Negre.