Miză şi alegeri

Motto

"Iaca, mai e puţin şi se închid urnele, eu pentru cine votez?"

Imaginea aceasta, emblema­tică pentru democraţia noas­tră, mereu deficitară, măcinată de o irecuperabilă ruptură între maşinăria politică şi alegători, nu a fost niciodată mai actuală ca acum, înaintea acestor alegeri. Unde este tumultul? Unde sunt confruntările pe viaţă şi pe moarte, dintre candidaţi? Unde sunt adunările publice, la care se dădeau în stambă echipele de campanie, spre deliciul miilor de spectatori? Mai-mai că-ţi vine să-i dai dreptate Preşedintelui Băsescu, primul care s-a plîns de letargia campaniei, avansînd şi o explicaţie, cea a "blaturilor" între partide.

Explicaţia este însă cu totul nesatisfăcătoare. Înţelegeri între partide s-au făcut şi se vor mai face, dar tocmai exis­tenţa lor dădea mînă liberă circului! Dacă este aranjat meciul, cei doi boxeri au tot interesul să nu se bage de seamă din stal, aşa că aruncă în joc toată arta loviturilor şi a eschivelor de care sunt în stare, pentru a mulţumi publicul plătitor! La noi, în mod ciudat, cei care s-au suit în ring nu par deloc interesaţi de publicul lor. Ce se întîmplă?

O primă ipoteză ar fi aceea a mizei actualelor alegeri. Sunt locale, nu sunt cele generale. Partidele se rezervă pentru "Armaghedon", "Mama tuturor bătăliilor", "Confruntarea finală", "Războiul sfîrşitului lumii" etc. Ipoteza aceasta este la fel de şubredă ca şi cea a blatului. Dintre toate alegerile locale, acestea au miza cea mai mare. Ba chiar sunt motive serioase să spunem că sunt tot atît de importante, dacă nu mai importante decît cele generale. Alegerea consiliilor locale, a primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene, în circumscripţii uninominale, va înclina decisiv balanţa în favoarea puterii locale. După aceste alegeri, politica în România nu va mai semăna cu ceea ce a fost pînă acum. Chiar şi compoziţia viitorului Parlament va fi influenţată, decisiv, de rezultatul actualelor alegeri. Culoarea şi formula viitorului guvern vor fi în mai mare măsură decise de ce iese din urnă la aceste alegeri locale, decît oricînd altădată în istoria politică a ţării. Aşadar, miza este uriaşă! De ce nu reacţionează, pe măsură, partidele politice şi candidaţii? În primul rînd pentru că nu pot! Partidele politice din România, create în perioada 1990-1992, sunt epuizate din toate punctele de vedere: ideologic, al relevanţei sociale, al capacităţii de mobilizare, al capacităţii de atracţie şi de sprijin politic, al relaţiei cu un electorat preferenţial, organizatoric şi, nu în ultimul rînd, financiar. Oricît de mult ar vrea să facă ceva pentru candidaţii lor, în realitate, partidele nu pot mai mult. Greul campaniei, mai ales financiar, cade de mult pe umerii candidaţilor şi al "sponsorilor" personali. În al doilea rînd, pentru că nu ştiu! Niciunul dintre partidele noastre politice nu este o "maşinărie de învăţare", de "stocare" a experienţelor electorale precedente, de planificare, pregătire şi desfăşurare coordonată a alegerilor. Confruntate cu scadenţele electorale, partidele se aşază la coadă pentru a cumpăra, pe bani foarte, foarte mulţi, "campanii la pachet", oferite de cîteva case de publicitate, care şi-au trecut în oferta de servicii şi "marketingul politic". Calitatea produselor oferite este însă derizorie şi doar monopolul pe care au reuşit să-l instituie, coroborat cu debilitatea totală a partidelor, face ca ele să poată beneficia de contracte cu sume exorbitante pentru o prestaţie sub-mediocră.

A doua ipoteză care explică nota de cernită plictiseală în care se desfăşoară actuala campanie pentru alegeri locale este lipsa ofertei. Ceea ce le face atît de puţin interesante şi atît de puţin palpitante nu este lipsa mizei, ci lipsa alegerii! Candidaţii sunt, cu toţii, o apă şi-un pămînt. Cu toţii figuri de seamă ale politicii post-decembriste, îi ştie lumea ca pe nişte cai breji! Cu toţii sunt "oameni cu stare", au conturile bine burduşite, chiar dacă sumele nu sunt chiar atît de publice, ca şi reputaţia lor! Cu toţii afişează un aer inconştient de nemulţumire, produs de faptul că trebuie "să se coboare", să se bălăcească în circul acesta cu alegătorii, ca şi cînd n-ar avea treburi mai importante de făcut! Chiar dacă rîvnesc la funcţiile pentru care s-au înscris în cursa electorală, au cu toţii, "alternative" politice, ca să nu mai vorbesc de cele de afaceri şi de ocupaţiile personale. De ce l-ai alege pe unul şi nu pe celălalt? Ce contează dacă numele lui este Caţavencu sau Dandanache? Dacă s-a impus cu mişelia şantajului, aici, în urbe, sau s-a folosit de şantajul la nivel "central", dacă scrisoarea pierdută ar fi fost publicată în "Răgnetul Carpaţilor" sau la "Războiul"?

Fractura sistemului politic românesc este definitivă. Lucrul este evident tocmai din contrastul imens dintre miza alegerilor şi lipsa de opţiuni a alegătorilor. Fie că vrem, fie că nu, fie că ne implicăm, fie că rămînem pe margine, fie că ne interesează ce spun, fie că nu, fie că mergem la vot, fie că nu, de ales se vor alege, tot "Ei, şi-ai lor"!