Moara penală

William Cubitt a fost un inginer remarcabil din secolul al XIX-lea. A fost inginerul-şef al şantierului care a construit Palatul de Cristal (Crystal Palace), una dintre minunile arhitecturii vremii, o lucrare pentru care a fost înnobilat de regina Victoria, în 1851. Dar pe noi ne interesează acum o invenţie a lui Cubitt care datează din 1818. Moara penală (treadmill).

Ideea este simplă. Un cilindru de lemn care seamănă cu roata unei mori. Deasupra stă un deţinut (sau mai mulţi, în funcţie de lăţimea cilindrului). Individul (sau grupul de indivizi) calcă roata, mergând astfel pe loc, ore la rând. Drăcia a fost folosită ca mijloc de pedeapsă în închisorile britanice până în 1902. Este de înţeles de ce moara penală a fost abolită. Este ceva inuman în funcţionarea sa. Omul merge acolo pe roată, automat, ca un hamster.

Mi-am adus aminte de morile penale atunci când urmăream un discurs al noului Preşedinte american, Joe Biden. "Să facem... să dregem...". Biden a lansat o avalanşă de "ordine executive" în primele zile de la preluarea mandatului. Deşi candidatul Biden criticase folosirea acestor acte, similare "ordonanţelor de urgenţă", preşedintele Biden a semnat mai multe ordine executive 25 decât au semnat în această perioadă Obama şi Trump, împreună.

Vorba unei chelneriţe căreia m-am plâns odată de calitatea jalnică a meniului: "Domnu'... asta să fie problema....". Problema este, în esenţă, alta. Biden vorbea, cu convingere, despre ce credea el că trebuie făcut. "Să eliminăm discriminare rasială... Să eliminăm sărăcia... Etc.". Dar noi am mai auzit asta. La şeful său de acum patru ani, Obama. Şi de la precedentul preşedinte democrat, Clinton. Şi de la Carter. Şi de la Lyndon Johnson. Şi de la Kennedy. Şi de la Roosevelt.

Pare că nu se mai termină. Stânga s-a specializat în astfel de lamentaţii urmate de promisiuni elucubrante. Privindu-l pe Biden aveam senzaţia că suntem condamnaţi să păşim, fără sens şi fără capăt, pe moara penală a "viitorului luminos".

Să luăm un exemplu. În 1964 Lyndon Johnson - un rasist din Sud convertit la crezul "progresist" şi propulsat preşedinte de asasinarea lui Kennedy - a anunţat un program ambiţios. Se numea Marea Societate (Great Society). Insul îşi propunea, nici mai mult nici mai puţin, eliminarea "totală" a sărăciei şi discriminării rasiale.

Evident, toată afacerea era o farsă. Sărăcia lui X sau a lui Y nu depinde, adesea, în nici un fel, de politica unui guvern sau altul. Dar asta nu l-a împiedicat pe Johnson să facă promisiuni. În fond, vorbele nu costă nimic.

Şi tot evident, rezultatele au fost jalnice. Administraţia Johnson a cheltuit miliarde de dolari, o sumă formidabilă pe acea vreme. Iar sărăcia în loc să se reducă, s-a extins în Statele Unite, exact în rândurile celor pe care Lyndon Johnson spunea că vor beneficia de programele sale. În oraşele americane au apărut adevărate ghetouri, unde mulţi adulţi au cazier şi au crescut fără un tată.

Într-o lume normală, Stânga şi-ar fi reconsiderat programul. În realitate, s-a întâmplat exact pe dos. Eşecul politicilor Marii Societăţi a fost băgat sub preş. Stânga a susţinut că dacă mai există rasism şi inegalitate economică este pentru că trebuie o doză mai mare din acelaşi medicament. Al intervenţionismului de stat.

S-a intrat de decenii bune într-un ciclu infernal. Suntem condamnaţi să păşim, în grup, pentru a ne ispăşi păcatele pe care le recită demagogii Stângii. "Rasismul", de pildă. Acum formula este ameninţător de vagă. "Supremaţia albă". Nu trebuie să zici sau să faci ceva. Este suficient să ai pielea albă. Trebuie să te înhami la căruţa politicilor de "justiţie rasială".

Desigur, peste câţiva ani va apare alt lider al Stângii, care cu lacrimi în ochi, va descoperi că există... "discriminare rasială". Că există ghetouri. Că rata abandonului şcolar în rândurile unor "minorităţi" este şocantă. Soluţia? Păşiţi mai departe, pe roata "dreptăţii sociale"!

La fel ca în cazul faimosului morcov ţinut în faţa măgarului, ţinta se îndepărtează mereu. Cum observase însă deja Mussolini, scopul este nimic. Mişcarea este totul. Somat să îşi clarifice intenţiile, Mussolini răspunde criticilor săi în 1922: "Democraţii de la Il Mundo ne întreabă care ne este programul. Programul nostru este să rupem oasele democraţilor de ls Il Mundo".

Stânga exact asta şi-a propus. Să rupă oasele Dreptei. Cum spunea Andrew Neather, un consilier al lui Tony Blair, cel care aruncat în aer politica de imigraţie în Marea Britanie, trebuie să "dăm Dreapta cu capul de diversitate".

Aşa că Biden s-a pus pe treabă. A oprit construcţia zidului de la graniţa cu Mexicul - cu toate că democraţii, inclusiv Hillary Clinton, au susţinut proiectul înainte să apară Trump. A obligat federaţiile sportive să accepte, în sporturile feminine, transexuali. (Se pare că a venit vremea ca şi femeile să fie date cu capul de ceva solid). A legat ajutorul federal de culoarea pielii. Bun, avem acum direcţia generală, urmează patru ani de învârtit jucăria.