Mobilă şi plăcere

Cea mai scumpă mobilă din lume costă 27,5 milioane de euro. Cînd auzi aşa ceva îţi vine să sari de pe scaun, fotoliu sau canapea, să-ţi dai picioarele jos de pe masă, să nu te mai sprijini de dulapuri sau biblioteci, să nu afectezi vreo scumpete din aceasta. Nu este, însă, nici un pericol, nu avem noi mobilă aşa de scumpă nici dacă o vindem cu tot cu fabrică. Cea mai scumpă mobilă este un cabinet negru de de-abia i se mai vede culoarea sub atîta ornamentaţie din care nu lipseşte fildeşul şi pietrele semipreţioase. Este frumos de pică, sau, mai exact, pici tu, privitorule, cînd vezi cîtă concepţie şi muncă s-a pus în obiect. şi nici istoria nu îi este mai prejos. A fost comandat de ducele de Beaufort unui atelier din Florenţa, în 1726. S-a lucrat la el vreo 6 ani şi la mai multe mîini şi a ieşit o minunăţie de aproape 4 metri înălţime, ce pare transpunerea în mobilier baroc a faţadei catedralei din Florenţa. În partea superioară, după ce se termină corpul propriu-zis al cabinetului, se află un ceas de pe care se scurg ghirlande care îl unesc cu cele patru statui reprezentînd, culmea, tot atîtea anotimpuri. Peste ceas vine o stemă nobiliară bogată, demnă de orice tratat de heraldică. Cum a fost terminată, mobila a fost adusă la domeniul Badminton al ducelui comanditar şi a stat acolo pînă în 1990, cînd a făcut prima dată cunoştinţă cu tehnica vînzării la licitaţie, la o casă londoneză mai tînără cu doar trei decenii decît obiectul licitat. După o seculară şedere la domeniul nobiliar al Badmintonului, cabinetul a început să poarte numele acestuia. Istoria nu reţine nimic despre vreo legătură între re-numitul cabinet şi sportul cu acelaşi nume. Adică badminton, să nu vă gîndiţi că ar exista vreun sport de cabinet, nici măcar de cel în care încap trei partide, o asociaţie politico-etnică şi o pînă de curînd anonimă iniţiativă 2000 plus cu guşă.

Interesant este că la prima sa apariţie în licitaţie, cabinetul a fost cumpărat cu 8,5 milioane de lire sterline, că pe atunci euro nu se născuse, ceea ce era deja un record pentru o piesă de mobilier. Un deceniu şi jumătate mai tîrziu, la a doua înfăţişare, preţul cabinetului Badminton se mai mult decît dublează, fără ca lira sterlină să se deprecieze în aşa hal. Dacă la prima schimbare de proprietar cabinetul a ajuns într-o colecţie privată, acum s-a apropiat de Florenţa natală, luînd calea Liechtenstein-ului, ţară cu un nume care multora li s-ar părea o incantaţie vrăjitorească sau defect de vorbire, dar care nu este decît un încîntător stat european de buzunar. Acolo, el va locui la Muzeul principatului. De fapt, ca să fim mai exacţi şi să nu înnebunim agenţiile de turism care se şi văd asaltate de cereri de turişti care vor să vadă dulapul, Muzeul Liechtenstein nu se află în micuţul principat, ci în mult mai vizitata Vienă, capitala sorei mai mari, Austria.

La noi, cea mai scumpă piesă de mobilier vîndută în licitaţiile anului 2004 a fost un fel de vitrină sau dulap, ceva mai greu de definit, dar bogat şi frumos ornamentată cu cariatide, amoraşi, sfincşi, elemente geometrice sau florale, ce mai, o nebunie de la sfîrşitul secolului al XIX-lea în stilul numit "Arte şi meserii", propusă la 3 octombrie cu 80 de milioane de lei şi vîndută cu 90.

După două săptămîni, o garnitură de salon cu o banchetă, două fotolii şi două scaune, probabil recent restaurată, cu lemn sculptat într-un corect stil Louis XVI dar hazardat plasată cu mai bine de secole în urmă, a fost vîndută cu 85 de milioane de lei, mult peste cele 48 cerute în deschiderea licitaţiei. Cu vreo 3 milioane mai puţin s-a vîndut, în aprilie, o masă cu blat rotund, din lemn furniruit, cu trei picioare, nu foarte uşoare, ci în formă de cariatidă. Preţul de adjudecare, de 82,2 de milioane, a fost şi preţ de pornire.

S-a cam terminat podiumul dar vom continua cu prezentarea vînzărilor de mobilier realizate la licitaţii, în 2004. Ajungem cu povestea la o ofertă aparte, un piedestal de vreo 80 cm, din onix montat în bronz aurit, sub formă de 4 colonete, stil Louis XVI, de asemenea, dar mai recent decît precedentul cu vreun secol. El a fost propus cu 40 de milioane şi s-a vîndut cu 70 de milioane. Mai aproape de noi, în decembrie, a apărut în licitaţie un complex de 3 vitrine şi o consolă pentru cuier, din lemn furniruit cu aplicaţii de bronz, cu cristal bizotat pe care se află medalioane ovale cu scene galante. El, complexul, a fost propus cu numai 38 de milioane şi s-a vîndut cu doar 55. Înainte cu o lună se vînduse, cu 50 de milioane, un birou cu două sertare, din lemn sculptat, căruia i s-a ataşat, destul de forţat, un scaun în formă de X, cu şezut din piele, braţe şi spătar bine sculptate. Preţul cuplului a urcat de la 11,5 la 50 de milioane de lei. Mai jos sînt cele 46 de milioane cu care s-a vîndut, la 4 aprilie, o oglindă cu consolă din lemn aurit şi cristal bizotat, ornamentaţie Roccoco, pe care se cereau, iniţial, 36 de milioane de lei. Cam peste două luni avea să se vîndă un birou impunător, botezat secretaire, cu trei sertare mari şi mai multe micuţe, cu o placă rabatabilă şi alte dotări care îl fac să semene mai mult cu un ghişeu. Are, în interior, mai multe marcaje şi inscripţii care îl plasează în universul braşovean al anului 1850 şi a fost vîndut cu 38,2 milioane, preţ de pornire. şedinţa din 30 mai a fost una cu o bogată ofertă de mobilă, din care s-au vîndut doar cîteva, printre care secretarul de mai sus şi un scrin lung, cu nu mai puţin de 7 sertare, o imagine care aminteşte de girafa cu sertare în gît imaginată de Dali, doar că mobila este mult mai dreaptă decît gîtul animalului. Scrinul a fost propus cu 30,5 milioane de lei şi vîndut cu 32.

Dar, în ordinea preţurilor, pînă la scrin mai avem de vorbit despre un bahut frumos ca un bahut, cu placă de marmură neagră şi marca atelierului parizian Hoefer. Preţul său a cres-cut mai mult, de la 28 la 38 de milioane de lei. De asemenea, mai întîlnim, în această logică a scării valorii la adjudecare, şi o elegantă masă de lucru cu blat rabatabil, cu picioare suple unite cu un interesant antretoaz, care este, sigur nu ştiţi, chestia aia dintre picioarele mesei, sau a scaunului ori a biroului, menită să le ţină la o distanţă constantă, să nu o ia nici hăis şi nici cea. De obicei piesa este frumos realizată, în stilul întregului mobilier, şi de care simţim noi o pornire irezistibilă să ne frecăm pantofii, spre disperarea proprietarului. Preţul său de adjudecare este de 37 de milioane, iar cel de pornire de 20.

Am prezentat, pînă la urmă, nu un podium, ci un Top Ten al vînzărilor de mobilier din 2004. Interesant este să observăm că nu se poate stabili o preferinţă zdrobitoare sau măcar dominantă pentru un anumit tip de mobilier, toate cele 10 oferte prezentate sînt diferite, ba o vitrină sau un scrin, ba un secretaire sau o oglindă.

Topul primelor 10 vînzări ar trebui extins la alte două oferte care s-au vîndut cu un preţ egal cu cel al scrinului de 32 de milioane, vîrît în rîndurile de sus doar pentru că a fost vîndut în aceeaşi şedinţă cu o ofertă mai scumpă. Astfel, tot cu 32 de milioane a fost vîndută, la 9 mai, o oglindă de perete din cristal bizotat montat într-o ramă de lemn sculptat în manieră Art Nouveau, pentru care se cereau doar 9 milioane de lei. Tot acolo, dar pornind de la 24 de milioane, a ajuns, la 18 aprilie, şi o impozantă masă de salon din lemn furniruit şi marchetat, cu aplicaţii din bronz şi alamă.

Am spus noi, pe la început, că nu este cazul să sărim ca arşi de teamă că ne-am aşezat nu pe o mobilă, ci pe un sac de euro, dar este bine să fim atenţi cînd ne aşezăm. Nu de alta, dar aşa de greu se găseşte un atelier de reparat mobilă, iar ebeniştii sînt nişte meşteri ciudaţi, de care nu a auzit nimeni, nici măcar şmecherul sticlar care a înregistrat ca marcă personală semnătura lui Gallé, ebenistul de geniu făcut celebru de sticlăria în genul celei contrafăcute pe la noi.