Modificarea Constituţiei revine la modă

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Politică / 10 decembrie 2014

Modificarea Constituţiei revine la modă

Revizuirea Constituţiei revine în atenţia clasei politice, la doi ani după ce subiectul a făcut vâlvă fără a exista vreo finalitate. Este interesant de urmărit care va fi poziţionarea principalelor forţe politice vizavi de acest subiect, având în vedere că în urmă cu doi ani, PDL-ul critica aprig iniţiativele USL legate de revizuire, iar în interiorul coaliţiei care domina Parlamentul la vremea respectivă existau numeroase neînţelegeri pe anumite teme.

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a relansat discuţiile pe această temă delicată, semnalul fiind unul foarte clar: "Adoptarea în urmă cu 23 de ani a primei Constituţii a României după căderea regimului comunist reprezintă un moment fundamental în procesul de consolidare democratică a ţării noastre. Constituţia României a consfinţit definitiv opţiunea pentru democraţie şi libertate şi un set de valori şi principii fundamentale. Astăzi putem spune că avem o Constituţie care a trecut deja testul timpului. Integrarea europeană a impus anumite ajustări. Au fost însă şi modificări care nu s-au dovedit cele mai fericite, după cum există şi texte care au permis interpretări forţate, dincolo de spiritul actului fundamental. Tocmai de aceea procesul de revizuire a Constituţiei, de modernizare şi clarificare trebuie desăvârşit în perioada următoare, iar modificările vor avea rolul de a o face mai puternică, de a construi un edificiu statal mai eficient, de a întări statul de drept, dar şi libertăţile cetăţeneşti. Constituţia descrie cadrul funcţionării statului. În interiorul acestui cadru este important însă şi comportamentul actorilor politici şi sociali. Respectul faţă de Constituţie priveşte nu doar textul legii fundamentale şi conformarea faţă de acesta în toate acţiunile şi deciziile. Reperul nostru permanent trebuie să fie şi spiritul Constituţiei, care se regăseşte în principii precum separarea puterilor în stat, domnia legii, respectarea drepturilor cetăţenilor".

La începutul lui 2013 co-preşedinţii USL (Crin Antonescu şi Victor Ponta) anunţau că alegerile europarlamentare şi prezidenţiale din 2014 depind în mare măsură de modificările care vor fi făcute la legea fundamentală. Republică prezidenţială sau parlamentară, aceasta era una din marile întrebări care îi frământa pe politicieni, dar se dezbătea şi revenirea mandatului prezidenţial la o durată de 4 ani de la 5 cât este în prezent. La vremea respectivă, preşedintele PDL, Vasile Blaga, declara că proiectul de revizuire a Constituţiei "nu are nicio treabă cu asipiraţiile poporului român, ci dimpotrivă".

Chiar dacă Traian Băsescu îşi încheie mandatul la sfârşitul săptămânii viitoare, cu siguranţă că numele său va fi pomenit în discuţiile referitoare la modificările care trebuiesc aduse. Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu cerea în 2013 ca prin Constituţie să fie impusă interdicţia pentru foştii şefi de stat de a se mai întoarce în viaţa politică, prevedere care să consolideze imparţialitatea celui care ocupă poziţia de preşedinte al României. Rămâne de văzut dacă se va reuşi creearea unei majorităţi parlamentare largi, care să permită abordarea cu succes a acestei teme, sau revizuirea se va transforma doar într-o temă de campanie pentru alegerile din 2016.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu va iesi nimeni sa va voteze Constitutia.

    este necesara. Conducerea si institutiile statului trebuie perfectionate, iar cheltuielilor bugetare le trebuie pusa o stavila puternica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb