MONICA MACOVEI, SCOASĂ ŢAP ISPĂŞITOR ÎN RAPORTUL SIPA Fostul ministru al justiţiei, acuzat de abuz

George Marinescu
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 14 iunie 2018

Fostul ministru al justiţiei, acuzat de abuz

Raportul SIPA a fost citit, ieri, în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor. Documentul de 58 de pagini a fost formulat ca un adevărat rechizitoriu la adresa fostului ministru al justiţiei, actualul europarlamentar Monica Macovei.

Raportul a fost întocmit după ce au fost audiate 46 de persoane din cele 57 invitate şi care au avut legătură cu faptele descrise în document şi s-a cores­pondat în 71 de adrese cu mai multe instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

Din analizarea raportului întocmit de comisia condusă de senatorul Şerban Nicolae, reţinem că întreaga res­ponsabilitate este atribuită fostului ministru al justiţiei, Monica Macovei.

Primul serviciu al Ministerului Jus­tiţiei cu atribuţii în domeniul protecţiei şi anticorupţiei a fost înfiinţat în anul 1991 sub denumirea de Serviciul Independent Operativ, care privea activitatea din penitenciare.

În anul 1997, prin HG 65/1997, SIO s-a transformat în Serviciul Independent de Protecţia şi Anticorupţie (SIPA). În cursul anului 2004 se înfiinţează Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie(DGPA) din cadrul Ministerului Justiţiei.

După numai doi ani, prin HG 127/2006, la propunerea ministrului Monica Macovei, DGPA a fost des­fiinţată, iar arhiva ei a fost predată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Membrii comisiei au verificat şi audiat persoanele care în luna ianuarie 2005 au sustras din arhiva SIPA regis­trul de intrări-ieşiri, documentelor secrete şi strict-secrete.

În raport se menţionează că decizia desfiinţării DGPA a fost luată de Monica Macovei, aşa după cum a declarat unul dintre consilierii personali în perioada 2005-2007 ai fostului ministru al justiţiei.

În documentul citit miercuri în plenul Parlamentului se spune că Monica Macovei "a urmărit sistematic să dovedească ineficienţa DGPA, căutând astfel să ofere o justificare a demersului său".

Din datele furnizate de raport reiese că în anul 2005, Monica Macovei şi Dan Tăpălagă s-au prezentat la sediul DGPA, unde au sigilat două fişete cu arhivă.

"Prin sigilarea fişetelor în care ofiţerii operativi depozitau documente în lucru s-a creat o tulburare însemnată în buna desfăşurare a activităţii DGPA, pentru că o parte dintre lucrărtorii instituţiei nu a mai avut posibilitatea să îşi îndeplinească atribuţiile legale. Apreciem că acest aspect ar fi putut duce la periclitarea siguranţei naţionale deoarece informaţiile din fişetele sigilate nu au mai putut fi transmise către beneficiarii legali", se arată în raportul Comisiei SIPA.

Macovei, fără certificat ORNISS în anul 2005

În documentul prezentat ieri aleşilor neamului se arată că Monica Macovei a abuzat, cu prilejul descinderii din 20 ianuarie 2005, la ora 20, la sediul DGPA, de funcţia de ministru al justiţiei. Deşi i s-ar fi cerut de către ofiţerii DGPA să prezinte certificatul ORNISS care i-ar fi permis accesul la documentele secrete şi strict-secrete, Monica Macovei nu l-a prezentat, abuzând de funcţia de ministru al jus­tiţiei şi le-a solicitat imperativ ofiţerilor să des­chidă biroul, să desigileze, să des­chidă fişetele şi să vadă documentele arhivate. Cu acest prilej, Monica Macovei a luat un registru din cursul anului 2003 sau 2004, după cum a declarat Comisiei SIPA Dumitru Frăţilă, unul dintre angajaţii fostei DGPA. Registrul respectiv a fost pus într-un plic şi predat ministrului Monica Macovei, pe baza unui proces-verbal.

Din corespondenţa purtată de Comisia SIPA cu ORNISS a rezultat că la data de 20 ianuarie 2005, Monica Macovei şi Dan Tăpălagă nu aveau certificat de securitate sau autorizaţie de acces la informaţii clasificate, documente care le-ar fi permis accesul la fişetele din cadrul arhivei DGPA.

Membrii comisiei susţin că Monica Macovei nu putea beneficia de acces liber prin prisma funcţiei de ministru al justiţiei, deoarece această facilitate a fost introdusă abia după doi ani, începând cu data de 7 octombrie 2007, prin efectul legii 268/2007.

Fostul membru al comisiei din cadrul Ministerului Justiţiei pentru inventarierea arhivei DGPA, Marius Oprea, a declarat în faţa Comisiei SIPA că a "redactat draftul hotărârii care a dus la desfiinţarea DGPA".

Membrii Comisiei SIPA susţin în documentul citit în Parlament că "acţiunea de desfiinţare a DGPA a fost minuţios pregătită, premeditată de minis­trul justiţiei, Monica Macovei".

În raport se face referire şi la Protocolul încheiat de ministrul Monica Macovei şi Ministerul Apărării Naţionale pentru realizarea unui audit public intern la DGPA, protocol care, în opinia membrilor Comisiei SIPA, ar fi încălcat dispoziţiile legii 672/2002, deoarece la nivelul Ministerului Justiţiei exista un serviciu care se ocupa cu auditarea instituţiilor din subordine.

În raport se susţine că pentru des­fiinţarea DGPA ar fi fost necesar avizul Consiliului Suprem de Aprărare a Ţării, dat fiind faptul că activitatea instituţiei din cadrul Ministerului Justiţiei privea şi aspecte de siguranţă naţională.

Comisia cere Parchetului anchetarea Monicăi Macovei

La finalul raportului sunt inserate şi concluzii de ordin general din care spicuim:

"1. Este imperios necesar, raportat la contextul socio-politic actual, să se reanalizeze Legea siguranţei naţionale a României şi legile referitoare la protecţia informaţiilor clasificate şi, după caz, să se procedeze la modificarea corespunzătoare a lor;

2. Apreciem că instituirea obligaţiei, în sarcina celor invitaţi de a participa la şedinţele unei Comisii parlamentare de anchetă, la care au primit invitaţie, poate fi realizată doar prin antrenarea unei forme de răspundere juridică, stabilită prin lege. Această lege ar fi de natură să transpună în sistemul de juridic anumite Decizii ale Curţii Constituţionale, pronunţate care au stipulat cu privire la acest gen de situaţii.

3. Prin ridicarea şi scoaterea, din sediul fostei DGPA, de către doamna Monica Luisa Macovei, a registrului de evidenţă a documentelor, aferent anului 2003-2004, s-au încălcat prevederile art. 9 alin 3 din Legea nr. 16 privind Arhivele Naţionale; de asemenea, informaţiile cuprinse în aceset registru ar fi putut fi folosite de către doamna ministru pentru identificarea unor documente cu care, spre exemplu, să şantejeze magistraţii sau persoanele publice pe care acestea le vizau."

Comisia parlamentară care a analizat activitatea SIPA/DGPA a formulat şi câteva recomandări:

- Transmiterea prezentului raport la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;

- Transmiterea prezentului raport la SRI, în vederea dispunerii măsurilor din competenţă, cu privire la:

a) Executarea unor verificări /controale la Ministerul Justiţiei pe linia res­pectării normelor legale de protecţie a informaţiilor clasificate (...);

b) Efectuarea unei expertize tehnice a copiatorului identificat în holul de la intrarea în spaţiile unde este depozitată arhiva fostei DGPA;

c) Executarea unor verificări/controale la Administraţia Naţionale a Penitenciarelor, în scopul stabilirii dacă sunt respectate normelor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate la locul de depozitare a arhivei fostei DGPA.

- Transmiterea prezentului raport la Parchetul General pentru a stabili:

a) Dacă emiterea HG 127/2006 a fost de natură să aducă prejudicii siguranţei naţionale;

b) Dacă acţiunea fostului ministru Monica Macovei de a sigila fiştele în care ofiţerii operativi ai fostei DGPA depozitau documente de lucru întruneşte elementele constitutive ale faptei prevăzute şi sancţionate de art. 248 din Codul penal în vigoare la data săvârşirii faptei.

Reamintim că în data de 7 iunie 2018, actualul europarlamentar Monica Macovei afirma că a desfiinţat SIP, pentru că existau informaţii publice că acest serviciu era folosit pentru "şantajarea magistraţilor", iar Comisia Europeană "spunea clar că nu se justifică existenţa unui serviciu de informaţii în subordinea ministrului Justiţiei".

"Cei care, ca mine, vor ca judecătorii şi procurorii să fie liberi şi independenţi, să fie feriţi de presiuni, intimidări şi şantaj, "încalcă' legea. Mai rămâne ca PSDşi ALDE să reînfiinţeze SIPA şi să o pună şefă pe Rodica Stănoiu", a afirmat Monica Macovei.

Opoziţia, opinie separată

După citirea raportului în plenul Parlamentului, membrii opoziţiei politice au formulat opinii separate prin care au solicitat respingerea raportului.

Liberalii au spus că în loc ca să fie devoalată poliţia politică făcută de DGPA pe vremea Rodicăi Stănoiu, ministrul social-democrat al justiţiei, comisia s-a ocupat de urmărirea unor pis­te false sau de "statul paralel".

Senatorul Mihai Roman a concluzionat: "Din ce s-a spus aici de către unii parlamentari, am reţinut că părinţii statului paralel au fost Traian Băses­cu şi Monica Macovei. Eu spun că naşii de cununie ai statului paralel au fost Liviu Dragnea şi Victor Ponta, noua familie tradiţională a politicii româneşti. Niciun liberal nu a tăiat porcul la vila de protocol a SRI".

USR, prin vocea lui Mihai Goţiu, a acuzat că scopul comisiei SIPA a fost altul - de a arăta că până în anul 2004 o instituţie creată drept un serviciu de informaţii s-a ocupat de fapt cu poliţia politică a magistraţilor -, iar acest scop a fost schimbat de majoritatea PSD-ALDE în acuzarea unor foşti miniştri de justiţie şi a unor jurnalişti.

"Arhiva SIPA şi ulterior a DGPA conţinea şi informaţii referitoare la viaţa privată a magistraţilor, informaţii menite să poată atrage şantajarea judecătorilor şi procurorilor şi pervertirea actului de justiţie, după cum au afirmat Marius Oprea şi Cristian Dănileţ", a susţinut senatorul Mihai Goţiu.

El s-a referit şi la modul în care se făceau numirile pe vremea ministrului Rodica Stănoiu.

"Fostul ministru al Justiţiei de la începutul anilor 2000, Rodica Stănoiu, a recunoscut, în faţa Comisiei parlamentare, că l-a numit pe Marian Ureche ca şef al DGPA în urma intervenţiei fostului şef al Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte. Stranie coincidenţă, conform informaţiilor publice şi confirmate prin sentinţe judecătoreşti definitive, Marian Ureche este un fost înalt lucrător în Securitatea comunistă - perioadă în care s-a ocupat şi de un serviciu specializat în urmărirea şi intimidarea procurorilor şi judecătorilor -, iar Rodica Stănoiu a fost, în aceeaşi perioadă, unul dintre colaboratorii lui", a concluzionat Mihai Goţiu.

Reprezentantul PMP, Robert Turces­cu a susţinut că "raportul întocmit de comisie este o mizerie, pentru că nu arată poliţia politică făcută de DGPA împotriva magistraţilor până în anul 2004, sub conducerea ministrului Rodica Mihaela Stănoiu".

Parlamentarii puterii au spus că sunt de acord cu raportul întocmit de Comisia SIPA, document care a fost însuşit de Legislativ, fiind adoptat cu 166 de voturi pentru, 54 împotrivă, 4 abţineri. O persoană nu a votat.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Jalnic! O mizerie a fost inlocuita cu alta mizerie. Fiecare a preluat de la precedentii practicile de presiune si opresiune, le-a dezvoltat si le-a folosit strict in interese politic (inclusiv la presiunea unor foruri externe)

    1. Nu o cred pe Macovei ca a vrut binele magistratilor. Cand a intrat ilegal in arhiva si-a sustras dosarul ei. Ca sa nu afle lumea ce hram poarta.

    SECRETOMANIA APOCALIPSIZEAZĂ ROMANIA !!! CUM ??? STEP BY STEP !!!

    ...

    1. Da, dar s-o ia cu ea si pe Rodica Mihaela Stanoiu, mama SIPA.

    Lasa vrajala!

    Vrem sa stim care au fost magistratii santajati cu dosare SIPA, de catre Statul paralel a lui Stanoiu, Basescu si Iohannis. Vedeti sa nu-i scoateti cele mai multe azuri lui Iohannis. Dupa cit va duce lipsa de minte, sunteti in stare. :)) El a ajuns sa detina puterea cind SIPA era sub cheie! :)) 

    Trebuie sa fii naiv sau oligofren sa pui baza pe ineptiile debitate de o comisie a borfasilor ! Condusa de un individ care nu prezinta minime garantii morale ! Ca sa nu mai vorbim de cele profesionale !

    Macovei n-a fost deloc țap ispășitor: a fost un cancer pentru România.

    În plan juridic a potențat sistemul securist subordonându-i-l lui Băsescu.

    Iar pe plan economic a realizat unul din cele mai mari jafuri din ultimii 30 de ani: restitutio ad integrum. De legea asta au beneficiat securiștii, membrii ai tuturor partidelor politice precum și dușmanii României. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb