Montagnes russes

În parcurile de atracţii ale timpurilor moderne prezenţa montagnes russes pare obligatorie. Cu traiectoriile lor sinuoase, cu denivelările şi looping-urile care provoacă şi frică şi plăcere totodată, montagnes russes au devenit simbolul unei epocii a juisării permanente. Amestecul celor două stări, a fricii şi plăcerii, a generat o spirală a desfătării pe care capitalismul a încercat să o instaureze. Tot mai departe, tot mai mult, tot mai distractiv, până când angrenajul s-a prăbuşit. Economia nu mai funcţionează deloc după principiul montagne russe. Aşa că, fără nici o panică, ba chiar cu o resemnare de-a dreptul religioasă investitorii din cele patru colţuri ale planetei încearcă să se debaraseze de acţiunile pe care le-au cumpărat în momentele de euforie bursieră. Căci nici în Asia, nici în Europa sau America de Nord nu mai există locuri în care să fugi. Criza e peste tot şi nu iartă pe nimeni.

După ce săptămâna trecută indicii bursieri au plonjat, să se fi atins fundul prăpăstiei? Nimeni nu ştie, chiar dacă, docţi, experţii încă prezintă soluţiile de ieşire. Un lucru e însă sigur, prognoza privind perioada şi dimensiunea crizei mondiale calculată în noiembrie 2008 pe baza datelor de atunci nu mai are nici o valoare. Decepţia pluteşte în aer. Şi aceasta în condiţiile în care în Statele Unite se multiplică planurile de relansare economică cu o asemenea viteză încât nici analiştii financiari nu mai pot ţine pasul cu sumele ce urmează să fie avansate de Trezorerie. Însă puţini mai au naivitatea să creadă că simpla semnare a planului de relansare de către preşedintele Obama va duce la rezolvarea rapidă a serioaselor probleme ce afectează economia americană, încă centrul economic şi financiar al planetei.

Deja Rezerva Federală a revizuit în sens pesimist previziunile economice pentru 2009, luând în calcul o rată a şomajului ce ar putea atinge 8,8%, în vreme ce economia americană va cunoaşte o contractare între 0,5% şi 1,3%. Fără nici un examen critic, de parcă ar fi vorba de tabletele prescrise cu seninătate de psihiatri pentru tratarea depresiei, pieţele financiare cred că pot găsi remedii simple la recesiunea economică. Dar în acest caz nu mai e loc pentru miracole. În economie, în impasul în care a fost adusă aceasta de conjuncţia nefericită dintre un neoliberalism a cărui temelie era în primul rând antimarxismul şi un neoconservatorism în căutarea sfârşitului istoriei, nu va exista nici un efect Obama. În plină cădere mai e oare timp doar pentru a trata efectele, şi nu cauzele?

Dacă luăm, spre exemplu, planul de ajutorare a proprietarilor imobiliari aflaţi în situaţie dificilă dezvăluit zilele trecute de administraţia americană, constatăm un puternic iz improvizaţie. Cele 275 miliarde de dolari prevăzuţi la acest capitol sunt meniţi să împiedice confiscarea caselor construite în plin bum imobiliar de cetăţenii insolvabili. Fără acest ajutor, atât pieţele imobiliare cât şi bilanţurile instituţiilor financiare s-ar prăbuşi şi mai mult. De aceea, în varianta ideală care a stat la baza acestui plan de relansare, gospodăriile ar trebui să consacre cel mult de 31% din veniturile lor pentru plata creditelor ipotecare. Pentru a atinge acest obiectiv guvernul oferă stimulente instituţiilor financiare pentru a renegocia ipotecile în raport cu veniturile proprietarilor. Şi dacă instituţiile financiare nu sunt dispuse, va fi suficient o sentinţă judecătorească pentru a rescrie termenii contractului în interesul proprietarilor "responsabili". Şi cum numărul acestora este estimat la aproape 9 milioane, putem deja bănui cât de complicat va fi procesul de verificare a veniturilor gospodăriilor şi cât timp va dura renegocierea.

Divertismentul tip montagnes russes are astăzi efecte contrare. Combinaţia frică-plăcere a inhibat orice abordare critică. Totul era să rişti, şi câştigul era asigurat. De aceea, multă lume aşteaptă încă o intervenţie miraculoasă. Şi, deşi Obama a avertizat asupra dimensiunilor crizei, discursul său a fost considerat o simplă strategie oratorică menită să îi asigure majoritatea în Congres. Americanii, şi nu doar ei, au crezut că piaţa va regla de la sine totul. Luându-şi speranţele drept realitate au visat că lucrurile vor reveni la "normal" printr-o vrajă. Dar zânele şi baghetele lor fermecate nu există decât în poveşti.