Moody"s a redus calificativele "Société Générale" şi "Credit Agricole"

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 septembrie 2011

Guvernul de la Paris susţine că sistemul bancar francez este foarte solid

Agenţia de evaluare financiară Moody"s Investors Service a redus cu o treaptă calificativele de credit ale băncilor franceze "Credit Agricole" SA şi "Société Générale" SA, pe fondul incertitudinilor privind expunerea acestora la datoria Greciei.

Ratingul pentru datoriile pe termen lung ale "Société Générale", a doua bancă din Franţa, a fost redus de la "Aa2" la "Aa3", cu perspectivă negativă. În cazul "Credit Agricole", calificativul a fost redus de la "Aa1" la "Aa2", iar cel privind soliditatea financiară - de la "C+" la "C".

De menţionat că agenţia a menţinut calificativul "Aa2" aflat sub supraveghere al "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa. Moody"s arată că profitabilitatea "BNP Paribas" şi capitalul de bază îi permit băncii să suporte expunerile pe Grecia, Portugalia şi Irlanda. Agenţia a extins, însă, evaluarea cu implicaţii negative a calificativului şi a subliniat că este puţin probabilă reducerea ratingului "BNP Paribas" cu mai mult de o treaptă.

"Société Générale" riscă să devină ţintă de preluare

"Société Générale", instituţie creditoare care a pierdut peste 25% din capitalizarea sa de piaţă în această lună, riscă să devină o ţintă de preluare pentru o bancă străină, susţine un parlamentar francez, citat de agenţia Bloomberg.

"Ne îndreptăm spre o tentativă de preluare a Société Générale de către o bancă străină, la un preţ bun", a afirmat socialistul Jean-Pierre Balligand, adăugând că un potenţial cumpărător ar profita de criza din zona euro, "ceea ce nu este bine pentru Franţa".

Helene Mazier, purtător de cuvânt al "Société Générale", a refuzat să facă vreo declaraţie pe marginea remarcilor lui Balligand, spunând doar că instituţia nu comentează speculaţiile.

Capitalizarea de piaţă a "Société Générale" este, în prezent, de peste 13 miliarde de euro.

"Nu există motive de îngrijorare în privinţa băncilor", spun oficialii de la Paris

Sistemul bancar francez este într-o situaţie bună şi nu există motive de îngrijorare în privinţa instituţiilor creditoare, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Valerie Pecresse.

"Băncile franceze sunt foarte solide şi încă au ratinguri bune. Toată lumea are încredere în sistemul nostru bancar", a afirmat Pecresse.

La rândul său, guvernatorul băncii centrale a Franţei, Christian Noyer, a declarat că decizia Moody"s de a retrograda băncile franceze este, în mod comparativ, o veste relativ bună, deoarece ratingurile sunt acum similare cu cele ale altor bănci importante, precum HSBC, "Barclays" şi "Deutsche Bank".

Noyer mai spune că o eventuală naţionalizare a celor trei bănci majore din ţară ar fi lipsită de sens. "Aces-te bănci nu au nevoie de finanţare suplimentară, deşi ele trebuie să acumuleze capital ca să aibă o poziţie solidă", a precizat Noyer, subliniind că o eventuală naţionalizare ar fi complet nerealistă.

"Société Générale" este prezentă în România prin "BRD - Groupe Société Générale", iar "Credit Agricole" prin divizia sa elenă, "Emporiki Bank".

De la începutul anului până la data de 13 septembrie, acţiunile "BNP Paribas" au pierdut 41%, cele ale "Credit Agricole" - 46%, iar titlurile "Société Générale" - 55%, pe fondul escaladării temerilor legate de transformarea crizei datoriilor suverane din Europa într-o criză a sistemului bancar.

Ieri, la ora 17.40 (ora României), acţiunile "BNP Paribas" scăzuseră cu 5,1%, la 26,56 euro, cele ale "Credit Agricole" - cu 1,1%, la 5,10 euro, iar titlurile "Société Générale" - cu 9,8%, la 16,15 euro.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb