Moody's a retrogradat compania-mamă a Standard & Poor's

Internaţional / 16 februarie 2013

Moody's a retrogradat compania-mamă a Standard & Poor's

Grupul "McGraw-Hill", proprietarul Standard & Poor's (S&P), cea mai mare agenţie de rating din lume, a fost retrogradat de Moody's, din cauza procesului prin care autorităţile americane cer S&P daune de până la 5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, anunţă Mediafax.

Moody's a coborât ratingul cu două trepte, de la "A3" la "Baa2", şi a avertizat că ar putea urma o nouă revizuire negativă. Noul calificativ, cu două trepte peste categoria nerecomandată investitorilor, ia în calul vânzarea unei divizii a "McGraw-Hill" şi procesul deschis la începutul lunii februarie de Departamentul Justiţiei din SUA.

"Se pare că agenţiile de rating se mănâncă între ele. Ceea ce este pus sub semnul întrebării acum este chiar motivul existenţei acestor agenţii", a declarat Ayako Sera, analist la "Sumitomo Mitsui Trust Bank", instituţie financiară care administrează active de circa 163 miliarde dolari.

A treia mare agenţie de rating, Fitch, a retrogradat "McGraw-Hill" săptămâna trecută cu o treaptă, de la "A-" la "BBB+", ca urmare a procesului iniţiat de Departamentul Justiţiei şi a posibilităţii ca acesta să fie urmat şi de alte acţiuni similare din partea investitorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb