Moţiunea de... plictiseală!

"Cîte nu fac oamenii din lene, din plictiseală. Învaţă din plictiseală, se căsătoresc, se înmulţesc din plictiseală şi în sfîrşit mor... tot din plictiseală. Şi, aici intervine ridicolul. Fac totul cu mutrele cele mai serioase, fără să îşi dea seama de ce o fac. Ba, mai mult, îşi închipuie că Dumnezeu ştie de ce! Toţi aceşti eroi, aceste genii, aceşti nătărăi, aceşti sfinţi, aceşti păcătoşi, aceşti respectabili taţi de familie nu sunt, la urma urmei, decît nişte leneşi abili şi prefăcuţi". De unde să ştie bietul Buchner că geniul lui va lumina, într-o zi, şi cotloanele prăfuite, mucegăite, stătute ale politicii dintr-un colţ de Europă numit România, pe care Germania lui natală nu se sinchiseşte nici astăzi să îl ia sub tutelă, foarte probabil nu atît în consecinţa înţelegerilor de la Versailles şi Postdam, după care s-au croit sferele de influenţă ale marilor puteri în Europa ultimilor o sută de ani, ci... din lene... din plictiseală.

Ajunserăm, încet, încet, pînă la urmă, şi la moţiune. De cenzură, vezi bine!!! Acest Guvern vitreg, cum bine zice "Răcnetul Carpaţilor", care dă pradă în ghiarele unor bampiri, nu doar un judeţ, ci o ţară întreagă trebuia, nu-i aşa, pus cu botul pe labe... cenzurat, care va să zică! Curat, cenzurat, Coane Fănică, vivat moţiunea!!! Să vedem, mai întîi, după hermeneutica lui Farfuridi, ce este aceea o moţiune de cenzură. Pe scurt, este procedura parlamentară, bazată pe votul în plen, prin care, fie opoziţia schimbă majoritatea şi taie astfel craca de sub picioarele guvernului, punînd bazele unei noi formule de guvernare, fie majoritatea existentă taie craca propriului guvern, pe care vrea să îl schimbe cu tot cu primul ministru aflat în funcţie. Cuvinte cheie, "majoritate parlamentară" şi "vot contra guvernului". Să aplicăm, deci, teoria, la cazul în speţă. După ce s-a calificat cu brio în postura de şef al galeriei, cîştigînd alegerile, dar incapabil să împiedice formarea majorităţii care-i sta împotrivă, PSD-ul s-a hotărît să dea semne că ar putea face şi altceva decît să mimeze leneş opoziţia la actuala guvernare. De aici şi pînă la a răsturna carul majorităţii este însă drum greu. Iar soluţiile pentru a-l parcurge pînă la capăt nu sunt prea multe.

Ori rupe "o halcă" din coaliţie... toată lumea se gîndeşte la UDMR, ori cine ştie, poate USR, poate PLUS, ori rupe aşchii din fiecare, suficiente ca să răstoarne aritmetica relativ firavă a actualei majorităţi. Prima soluţie nu pare în nici un fel la îndemîna PSD. UDMR a primit ucaz să stea în bancă pînă la noi ordine, adică în actuala guvernare. Cît despre ceilalţi "candidaţi", de rupt s-ar rupe ei, dar nu au cum să facă faţă ulterior acuzaţiei de "trădare" şi pactizare cu diavolul pesedist pe care pînă mai ieri îl afuriseau la toate slujbele electorale. Căderea în păcat ar echivala cu căderea definitivă din ochii electoratului, nu neapărat foarte stabil şi nici foarte important numeric, care a ridicat aceste formaţiuni politice de nişă la rangul de decidenţi majori într-o coaliţie dominată, altfel, de PNL. Un PNL frînt şi el interior pe o linie de separaţie veche, PNL istoric-PDL, niciodată vindecată şi, pe fond, nevindecabilă. Varianta ruperii pe aşchii a actualei coaliţii şi înfrîngerea ei parlamentară a fost vînturată, mai direct, mai indirect, atît de PSD, cît şi de speculatorii oficiali de presă. Ea are mai multe avantaje, dintre care cel mai important este acela că ridică un soi de zid al conspiraţiilor în faţa electoratului. Trăgătorii de sfori au pus ei la cale ceva! Undeva, în subsolurile bine blindate ale obscurelor puteri care decid în România, cineva coace ceva. De acolo, pe căi numai de ei ştiute, ordinele de aliniere la vot vor veni exact la momentul critic, cel al punerii în urne a celor două bile, de către fiecare parlamentar. Cei care le vor pune, desigur, întrucît, ca să fie siguri că nu se întîmplă te miri ce "minuni" PNL-ul, aşa cum făcea altădată şi PSD-ul, a decis împotriva logicii constituţionale ca parlamentarii săi să nu voteze. Un abuz, acreditat de prevederile regulamentelor parlamentare şi îngăduit de o crasă lipsă de consecvenţă a textului constituţional. O măsură care amputează grav exerciţiul democratic, care delegitimează mandatul parlamentar, îl face direct dependent de deciziile camarilelor de partid şi îl rupe de rădăcina sa naturală, voinţa alegătorului. Speranţa ruperii aşchiilor parlamentare necesare unui vot de cenzură împotriva guvernului a fost însă mai mult un joc de imagine, decît baza reală a acţiunii politice a PSD. Şi atunci, de ce au mai depus moţiunea? Un resort, ţine de dinamica internă a PSD şi de poziţia actualui lider, Marcel Ciolacu. Aflat încă de la numire pe o poziţie şubredă, mai mult îngăduit, decît ascultat, mai mult marionetă, decît lider, personajul respectiv a intrat imediat în criză acută de credibilitate. Tot acolo se află şi acum! Depunerea unei moţiuni de cenzură şi mimarea unor negocieri obscure care ar fi putut procura, în ultimă instanţă, voturile necesare răsturnării guvernării PNL-UDMR-PLUS devenise o mutare forţată pentru echipa actuală de la conducerea PSD. Pe principiul: vrei nu vrei, bei Grigore aghiasmă! Mai cumpărăm ceva timp şi indulgenţe de la organizaţii şi de la electorat. Al doilea resort ţine de un meci mai puţin vizibil care aduce de aceeaşi parte a baricadei PSD şi ramura Orban din PNL. Meciul cu nimeni altul decît Preşedintele Iohannis. Dacă moţiunea de cenzură ar fi trecut, postura PSD şi a lui Orban în raport cu Palatul Cotroceni s-ar fi schimbat dramatic în favoarea primilor. Preşedintele Iohannis, însă, sigur pe atuurile sale a ţinut să declare public, înaintea votului din Parlament şi pentru ca să îl audă cît se poate de bine şi domnul Orban: nu cred că această moţiune va trece, iar premierul se decide în Parlament, nu în alegerile de partid. Cu alte cuvinte, Orban nu are nici o şansă şi, desigur, nici moţiunea PSD, care ar fi putut să îl sprijine în lupta pentru recîştigarea controlului asupra întregului PNL!!! Cîtă vreme va mai fi Iohannis la Cotroceni, Orban va trebui să se mulţumească cu rolul de "pierzător consolat"!

Bun! Atunci, dacă ştia toată lumea că moţiunea nu are sorţi de izbîndă, de ce s-au mai ostenit? Din plictiseală, aş fi putut spune. Aş greşi, însă. Resortul este altul. Frica! Frica de penalităţile pe care atît PSD, cît şi PNL le-ar putea încasa la viitoarele confruntări electorale, pentru contribuţia masivă la lărgirea ariei de dezastru în care se scaldă România, cu concursul guvernării şi al opoziţiei, în părţi aproape egale.

Şi, vorba prinţului Leonce, de ce trebuia să o ştiu, tocmai eu?!