Municipalitatea vrea să investească 275 milioane lei în reabilitarea termoficării

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 17 aprilie 2018

Primăria Capitalei vrea să investească aproape 275 de milioane de lei pentru reabilitarea sistemului de termoficare din Bucureşti, pe o lungime de 31,6 kilometri, împărţită în şapte loturi. Investiţia ar urma să se deruleze pe o durată de doi ani, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ce va avea loc joi, conform news.ro.

Municipalitatea susţine că actualul sistem de transport şi distribuţie a energiei termice este într-o stare avansată de degradare, ceea ce duce la pierderi anuale de căldură de peste 1,4 milioane de Gcal, echivalentul a aproximativ 280 de milioane de lei la valoarea de producţie a căldurii şi pierderi anuale de apă de adaos de peste 10 milioane de tone, în timp ce numărul mare de avarii înregistrate crează întreruperi în furnizarea serviciului.

Întregul sistem de transport şi distribuţie a apei fierbinţi are o vechime de peste 40 de ani, din această cauză având loc avarii repetate, explică PMB, potrivit agenţiei citate.

Suma investiţiei, în valoare de aproape 275 de milioane de lei, ar urma să se facă de la bugetul Capitalei, în două tranşe.

Costurile pentru studiul de fezabilitate vor fi suportate de Guvernul Japoniei, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Industriei, iar dacă soluţiile descoperite în urma studiului vor fi acceptate de partea română, finanţarea pentru modenizare - estimată la peste 100 de milioane de euro - va fi făcută dintr-un împrumut acordat de Guvernul japonez prin Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb