Münchhausen la Bucureşti

Personajul real, Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, a căpătat glorie şi notorietate postumă datorită bibliotecarului îndrăgostit de pietre preţioase, Rudolf Raspe. Umorul şi talentul de povestitor al autorului modern au făcut celebre imposibilele aventuri ale lăudărosului călător, ce ar fi rămas pomenit, altfel, doar în catastiful nobiliar al familiei sale. Mai puţin cunoscut este faptul că doctorii, mari amatori de poveşti, au găsit de cuviinţă să dea numele celebrului personaj unui sindrom psiho-nevrotic care constă în mimarea cît mai precisă a simptomatologiei specifice unei boli, cu scopul de a capta atenţia medicilor, de a obţine îngrijirea şi protecţia acordate celor aflaţi în mare suferinţă. Este o formă de evadare din realitate, de compensare a nevoii de securitate indivuală, pe care pacientul nu şi-o poate asigura prin alte mijloace şi acţiuni, pe fondul unei regresii motivaţional-comportamentale, cum ar spune un diagnostic în limbaj de inspiraţie freudiană.

Imposibil să nu-ţi vină în minte numele celebrului Baron Münchhausen cînd auzi de la "edilii" capitalei cam cît ne-ar costa pe noi, bucureştenii, pretenţia absurdă de a avea străzile curăţate de zăpadă! Nici mai mult, nici mai puţin decît 100 de milioane de euro. Cum s-a ajuns la acest calcul, reiese imediat: 100 de milioane de metri cubi de zăpadă = 100 de milioane de euro! Simplu şi elegant: 1 euro pe metru cub! Cantitatea de fantezie cuprinsă în acest calcul este aproape egală cu cea necesară inventării unei călătorii aeriene, a cărei forţă de tracţiune este asigurată de un cîrd de raţe care-au înghiţit/eliminat succesiv o bucată de slănină, aşa cum pretinde una din poveştile lui Münchhausen. Să luăm de bună evaluarea volumului de zăpadă căzută, iniţial, pe teritoriul oraşului, ca fiind de 100.000.000 metri cubi. Prima observaţie este că zăpada de pe străzi nu poate reprezenta mai mult de 15-20% din total. Res­tul oraşului este acoperit de clădiri şi spaţii ce nu trebuie curăţate de zăpadă! Am rămas, aşadar, cu 5 milioane de metri cubi! Pînă să se apuce primăria de evacuarea zăpezii, procesele naturale de evaporare şi cristalizare au mai redus volumul, cu cel puţin 20%, aşa că sarcina revine cam la 4.000.000 metri cubi. Un utilaj mediu de încărcare are capacitatea de 4 metri cubi. Dacă primăria ar avea un singur utilaj, el ar trebui să facă operaţiunea de 1 milion de ori. Dacă ar avea 200 de utilaje, ar fi nevoie doar de 5.000 de operaţiuni de încărcare. Să zicem că se pot face cam 20 de operaţiuni de încărcare pe oră, rezultă un timp total de 250 de ore. 250 de ore de muncă pentru 200 de utilaje! Străzile Bucureştiului ar putea fi curăţate de zăpada căzută în doar cîteva zile, cu costuri care n-au cum să depăşească 50 de cenţi pe metru cub de zăpadă, adică abia jumătate de milion de euro! De aici încolo, singurul lucru care trebuie lămurit este sindromul Münchhausen, de care par să sufere edilii noştri! El relevă exact ceea ce "pacienţii" noştri încearcă cu tot dinadinsul să ascundă: încercarea de a ne capta atenţia şi de-a ne înmuia inima, pentru a fi scutiţi de dificultăţile ce rezultă din confruntarea cu realitatea. Realitatea de care vorbim este în primul rînd una care ţine de organizare. Adevărul este că Primăriile nu sunt în stare, pur şi simplu, să pună la lucru, în mod organizat, coordonat, 200 de utilaje de încărcare şi 300 de camioane pentru a lua zăpada de pe străzi! Al doilea adevăr ar putea fi acela că primăriile noastre, ale Bucureştilor, nu mai au la disponibilităţi nici măcar cele cîteva sute de mii de euro, care ar fi necesare pentru operaţiunile de deszăpezire. De ce nu le au? Unu, pentru că nu le-au prevăzut în buget; doi, pentru că au avut grijă să facă contracte de deszăpezire care constau în plimbarea maşinilor cu pluguri şi a repartitoarelor de anti-derapante, nu şi dislocarea mormanelor de zăpadă; trei, pentru că n-au chef să se lege la cap cu atîtea complicaţii doar pentru că Bunul Dumnezeu a vrut să cadă mai multă zăpadă în anul acesta decît în anii atît de productivi pentru afacerile celor care au încasat milioane de euro, pentru dezăpeziri care s-au făcut pe vremea cînd nu era zăpadă!

Primăria Capitalei a fost, pînă de curînd, o trambulină politică sigură. După mandatul actualilor "edili", ea va rămîne doar o sursă inepuizabilă de "poveşti", gata să se adauge tezaurului lăsat moştenire de celebrul personaj Münchhausen. Singura deosebire remarcabilă ar fi aceea că Baronul îşi plătea din buzunarul propriu călătoriile şi aventurile, în timp ce pe ale noilor săi emuli le plătim noi, din buzunarul nostru.