NĂSTASE: "Pe lângă acordul cu FMI, avem nevoie de un acord anti-Băsescu"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 20 martie 2009

"Pe lângă acordul cu FMI, avem nevoie de un acord anti-Băsescu"

Ţara noastră ar avea nevoie, în afara unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), de un acord anti-Băsescu, a declarat ieri, într-un interviu acordat Agerpres, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.

Potrivit liderului PSD, un acord stand-by cu FMI ar fi o soluţie de avarie pentru economia naţională.

Adrian Năstase a declarat: "În afara unui acord cu FMI, după părerea mea, ar trebui să avem şi un acord anti-Băsescu. Este o premisă pentru ca, în anii viitori, să fim mai bine pregătiţi în faţa unor astfel de situaţii. Pentru că un personaj care a ajuns preşedinte prin fraudă, care a numit un Guvern prin şantaj, care practic a sabotat Guvernul din care făcea parte în 1997 şi, în calitate de preşedinte, face acelaşi lucru cu Guvernul de acum, în mod evident nu poate fi un partener şi mai ales un lider".

Fostul premier consideră că există două aspecte ce trebuie lămurite: pe de o parte, acordul cu FMI, iar, pe de altă parte, poziţia PSD faţă de acesta.

În primul caz, cel al acordului, Năstase susţine că este esenţial să lămurim pentru ce anume se face acest împrumut şi totodată, care sunt motivele şi constrângerile pentru care recurgem la acest instrument.

"Iniţial, am aflat cu toţii de la Traian Băsescu că statul nu are probleme cu banii şi că împrumutul ar fi des­tinat sprijinirii sectorului privat care nu ar putea rambursa datoria externă de vreo 24 miliarde de euro în acest an", a afirmat Năstase , care a adăugat că, în opinia sa, şeful statului "se încurcă în explicaţii".

Liderul PSD a declarat: "Acum a venit momentul ca Băsescu să îşi prezinte bilanţul. Trebuie să dea socoteală pentru situaţia în care se află România. Trebuie să răspundă, nu pentru provocarea crizei, ci pentru faptul că suntem total nepregătiţi în faţa ei şi din punct de vedere politic şi din punct de vedere economic şi din punct de vedere social. Să dea socoteală că în acest moment dificil suntem implicaţi în tot felul de scandaluri, ţara este într-o stare de haos, cu tensiuni la nivelul sindicatelor, în condiţiile în care presa germană şi britanică vorbesc chiar despre un posibil faliment al statului român".

În ceea ce priveşte poziţia PSD faţă de contractarea acestui împrumut, Adrian Năstase a afirmat că este vorba despre o serie de probleme de natură principială, ideologică, deoarece subiectul este relevant pentru statutul partidului într-un an electoral.

Social-democratul a explicat: "Prin acest împrumut, Guvernul sprijină sectorul privat şi este foarte bine că o face, doar că acest lucru s-ar putea întâmpla să afecteze un electorat foarte larg sau mai bine zis cetăţenii ţării într-un mod egal. Acest acord va ridica foarte multe semne de întrebare din punctul de vedere al răspunsului pe care va trebui să-l dăm la cine plăteşte această criză".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb