NĂSUI: "Vrem ca firmele româneşti care ies pe pieţele externe să-şi deducă din profit unele cheltuieli"

J.P.
Miscellanea / 22 aprilie 2021

"Vrem ca firmele româneşti care ies pe pieţele externe să-şi deducă din profit unele cheltuieli"

Ministerul Economiei şi-a propus să modifice programul de promovare a exporturilor, astfel încât firmele să nu mai primească direct bani pentru participarea la târguri, ci să deducă aceste cheltuieli din impozitul pe profit, a anunţat, joi, ministrul de resort, Claudiu Năsui, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

El a arătat că, până acum, banii pentru acest program se duceau doar către un număr limitat de firme, care erau mereu aceleaşi.

"Programul care este acum în vigoare nu ajută exporturile, este doar un vehicul de a lua bani de la stat prin aceşti intermediari şi a se plimba prin locuri luxoase pe banii contribuabililor, de care beneficiază un cert foarte restrâns de interese. Eficienţa participării pe bani publici, pe banii contribuabililor, în Dubai, în New York, în Singapore, Las Vegas, Abu Dhabi, nu este în niciun fel evaluată, noi nu avem un indicator dacă a mers bine. Avem doar o autoevaluare unde am găsit numeroase nereguli, pe care le fac aceste firme. Dacă ele spun că fac contracte de milioane de euro, apoi cifra de afaceri este zero ani la rând, unde sunt acele contracte?", s-a întrebat ministrul Economiei.

Năsui a precizat că soluţia pentru a încuraja exporturile nu este acordarea de subvenţii către unele firme, în funcţie de fiecare ministru.

"Această schemă întreţine o cârdăşie între firme aşa-zis private, care trăiesc din banii statului, şi indivizi din interiorul statului, care primesc avantaje personale în această schemă, lucru confirmat şi de rapoartele Curţii de Conturi, şi de rapoartele Corpului de control", a continuat ministrul.

În opinia sa, soluţia este un sistem de deduceri extinse.

"Vrem să facem un sistem prin care să oferim posibilitatea tuturor de a-şi externaliza produsele, de a participa la târguri, şi avem două opţiuni: în primul rând, un sistem de deductibilitate extinsă, unde o cheltuială pentru internaţionalizare, care poate fi aceeaşi ca cea decontată acum prin program, adică cazare, chirie stand şi cheltuieli de organizare a pavilionului naţional, să fie deductibilă extins: am cheltuit 100 de lei ca firmă, deduc 300 de lei din impozit. Dar, evident, pentru asta, trebuie să am un impozit de plătit, adică trebuie să fi făcut o activitate, să fi prestat servicii, ca să am din ce să deduc. Deci statul te ajută dar trebuie să finanţezi, să dai banul tău, iar pe măsură ce faci profit statul e acolo şi îţi uşurează povara fiscală", a arătat oficialul guvernamental.

O altă soluţie este ca 50% din cheltuieli să devină credit fiscal.

"Aceasta înseamnă că, dacă m-am dus undeva la un târg, 50% din cheltuieli pot deduce apoi din impozitul de plată, practic plătesc mai puţin impozit cu 50% din acele cheltuieli. Deci iarăşi un sistem prin care firmele şi nu politicul, nu funcţionarii, decid la ce târg merg, cine merge, în ce condiţii şi, foarte important, cine face organizarea, dacă mai avem nevoie de intermediarii aceia, dacă nu avem", a precizat ministrul.

Acest sistem va ajuta toate firmele să beneficieze de posibilitatea de a se externaliza.

Întrebat când ar putea intra în vigoare acest sistem, Năsui a arătat că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, chiar din această vară.

"L-am informat şi pe prim-ministru, am discutat la nivelul Guvernului, am trimis acest raport şi la primul-ministru. Esenţa este să democratizăm sistemul, să nu mai fie nici măcar decizia mea. Pe mine nu mă interesează să meargă banii către unele firme. Vreau să beneficieze toată lumea. (...) Modificările se pot întâmpla destul de rapid, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului", a mai spus oficialul.

Impactul bugetar nu va fi foarte mare, dar valoarea acestuia se va vedea pe parcurs, în funcţie de interesul firmelor, a adăugat el.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. flacau

    dar chiar nu trebuia!

    zau ii obligi prea mult! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb